Abi Talent este atacat din toate părțile! Cine a mai sărit la gâtul lui

Abi Talent este atacat din toate părțile! Când toată lumea credea că scandalul dintre Abia și Velea a luat sfârșit, dar nu a fost deloc așa. Abi și-a făcut marea revenire. Și ce revenire! A stat timp de două luni pe bară, dar când s-a întors a rupt internetul; drept dovadă i-a luat primul loc în trending pe care îl ocupa Alex Velea. Acum, multă lume îl critică, iar unii dintre ei nu sunt implicați direct în scandalul de față.

După ce Lino i-a făcut un diss, iar Mario Fresh i-a transmis lui Abi un mesaj, un cântăreț de muzică populară intervine și el. Este vorba despre Marius Baldovin, care a zis că este timpul să-și spună cuvântul în scandalul fără sfârșit dintre cei doi cântăreți. Multă lume le-a sărit în cap lui Lino și lui Mario, pentru că au intervenit. Toată lumea a înțeles că ei formează o echipă, dar nu erau implicați în acest scandal.

Ce a declarat Marius Baldovin?

Toate ca toate, dar în acest scandal nu era implicat și interpretul de muzică populară, Marius Baldovin. Bărbatul susține că nu știe cine este Abi, dar în același timp îl descrie cu versurile pe care le-a folosit Velea în diss-ul lui; lansat acum două luni. Acesta este un semn clar că auzise și în trecut de idolul adolescenților din România. Astfel că Abi Talent este atacat și de cântăreț.

”Intrând pe Youtube în tendințe, să văd și eu cine ocupă primele locuri, ce credeți? Am văzut un individ! Abi Talent e numele lui. Un afon si o latură a societatii nu are ce căuta în muzica ușoară. Abi Talent le-a sucit mințile copiilor de 7-8 ani, copii de gradiniță. Și-a făcut acolo o imagine și acum are un tupeu fantastic. Este un impertinent, prin declarațiile pe care le face la adresa unor artiști. Cum își permite să jignească un nume mare în muzica ușoară românească și nu numai, și pe partenera lui de viață, o vedetă în adevăratul sens al cuvântului. Știm cu toții că Alex Velea și Antonia au făcut ceva pentru publicul lor, au arătat ceva, el mai are mult până acolo”, a spus Marius Baldovin

Simona Gherghe are probleme de sănătate grave! A ajuns de urgență la spital

Billie Eilish

Billie Eilish se dezbracă în noul scurtmetraj: ,,Not My Responsibility”