Reclamă

Marţi, la Palatul Victoria va avea loc întâlnirea generală a partidelor cu premierul ales, Ludovic Orban. Tema principală dezbătută este organizarea alegerilor anticipate.

Potrivit lui Ludovic Orban, anticipatele se vor face cu siguranţă şi că nu există ceva care să anuleze această decizie.

„Vom continua discuţiile cu formaţiunile politice parlamentare pentru a ajunge la o înţelegere de susţinere a anticipatelor. (…) Vom întreprinde toate demersurile necesare pentru a ajunge la alegeri anticipate. Vom continua discuţiile, negocierile şi poate vom reuşi să-i convingem (pe cei de la PMP – n.r.) să susţină alegerile anticipate”, a declarat Orban.

CE SPUN PARTIDELE?

PMP, prin preşedintele Eugen Tomac, susţine că anul 2020 este unul pierdut din punct de vedere al proiectelor şi că partdidul nu are nicio temere legată de alegeri.

„Nu ne temem de alegerile anticipate. Le considerăm doar un capriciu politic şi credem că este esenţial ca oamenii politici să se gândească mai întâi la cetăţeni, la priorităţile României şi, dincolo de aceste lucruri, să nu existe altceva” a spus Tomac.

„Orice alt scenariu, din păcate, nu va face decât să continuăm ce s-a întâmplat în ultimele trei luni, să avem o guvernare care, de fapt, nu poate să guverneze şi (…) vom susţine scenariul alegerilor anticipate foarte clar, vom vota împotriva învestirii (…) pentru a ne asigura că următorul Guvern nu va avea susţinerea în Parlament, astfel încât să facem următorul pas pentru anticipate”, a declarat Barna.

De partea cealaltă, Kelemen Hunor, vocea principală a UDMR, este de părere că anticipatele nu pot fi în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, deoarece este o ilegalitate din punct de vedere constiţuional.

Pentru preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, soluţia alegerilor anticipate este nepotrivită.

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat că numirea lui Ludovic Orban pentru funcţia de prim-ministru este „o chestiune neserioasă”.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că Ludovic Orban este propus de un partid care nu îl votează.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro