Dupa ce au pierdut din nou lupta pentru imunitate, Faimosii au fost nevoiti sa nominalizeze un alt membru al echipei pe care sa il trimita in cursa de eliminare alaturi de Gratiela Duban.
„Am pierdut 3 imunități la un scor foarte mare. E o stare în echipă ca la început, când aveam toate discuțiile. Asta a fost să fie, trebuie să nominalizăm. Sper să ne revenim, iar echipa să fie cea de care vorbeam și înainte” a spus Cezar.
Tensiunile din echipă și-au spus cuvântul în ultima perioadă.
„Am pierdut acel spirit de echipă. Acum 2-3 săptămâni, când ne mergea bine, eram mai uniți, trăgeam toți. E posibil să ne fi afectat și starea emoțională din grup”, a mai spus Mihai
„Cred că chiar de dinainte să plece Andi începusem să ne acceptăm mai mult. SUntem aceeași oameni, dar trebuie să conviețuim împreună, să fim un grup. Orgoliile nu prea se mai arată, toată lumea e împăcată și lucrul acesta ne ajută foarte mult, mai ales că acum intrăm cu toții pe teren”, a declarat Karina.
Grațiela era prima nominalizată a echipei, iar prin vot, Ghiță a ajuns și el la vot
Asiana: „Îl votez pe Ghiță pentru că de ceva vreme nu a mai adus puncte pe traseu și pentru că el și Grațiela provoacă multe certuri și discuții fără sens în echipă”.
Elena: „Pentru că alimentează certurile și scenariile Grațielei și nu evoluează.”
Grațiela: „Mihai, pentru că este omul care m-a dezamăgit cel mai tare în acest concurs, din păcate”
„În fața publicului, în urma consiliului din această seară, va merge Ghiță. 5 voturi pentru Ghiță, 3 pentru Mihai. Cei doi faimoși nominalizați pentru votul publicului sunt Ghiță și Grațiela.”, a anunțat Dan Cruceru.
Ghiță s-a simțit încolțit de colegii de echipă.
„Mă așteptam să fiu cel nominalizat, dar nu vreau să îmi las prietenul la greu, am zis să o susțin pe Grațiela. Dimineață am avut o discuție cu Cezar în care mi s-au explicat niște aspecte, pentru că de cele mai multe ori spun ceea ce gândesc și probabil că am și reacțiile pe care le am…și aa s-a ajuns la concluzia că eu aș fi unul din cei care distrug echipa.”, a spus Ghiță la consiliu.
Grațiela s-a arătat extrem de emoționată de nominalizări, mărturisind că, în situația în care Ghiță va pleca îi va fi greu fără el.
„Este foarte greu să exprim ce simt. Dacă ai mei colegi cred că așa este ok și au pus egal la cele două luni și asta merit, și asta merită Ghiță, nu am ce să fac. Să nu uităm. Ghiță o fi el cum o fi, gură spartă, dar a adus puncte multe echipei și importante. De-a lungul timpului au fost oameni care nu s-au adaptat și s-au certat cu majoritatea și până la urmă mulțumită punctelor a fost acceptat…ce să zic. Nu mai cred în echipa asta. Și noi suntem o echipă doar când câștigăm. Când nu mai câștigăm nu mai suntem.
La un moment dat, nu o să dau nume, mi s-a reproșat că am fost impresionată de povestea de viață a lui Ghiță. Pur și simplu s-au legat niște lucruri între mine și Ghiță. În mine e o ceață acum, e o apăsare…oricum, în seara asta am fost foarte liniștită și foarte fericită pentru că nu au putut să mă voteze de două ori.
Vreau să rămân pentru că mi-am găsit un suflet ca al meu. Ghiță îmi este apropiat, prietenia noastră nu înseamnă doar aici, la Survivor. Vreau și pentru copilul meu să rămân aici, să îi arăt că sunt o luptătoare.”, a declarat soția lui Andrei Duban.