Victor Socaciu a încetat din viață astăzi, 27 decembrie, la numai 68 de ani. Anunțul trist al morții artistului a fost făcut chiar de către fiica lui, prin intermediul unui mesaj dureros postat pe contul său de Facebook.

A murit Victor Socaciu

Ana Maria Socaciu, fiica regretatului artist a transmis vestea printr-un mesaj postat pe contul personal de Facebook.

,,O inimă mare a încetat să mai bată.

Un suflet nobil s-a ridicat la cer.

Anunțăm cu nemărginită durere stingerea din viață a celui care a fost soț, tată, bunic, un artist de geniu și un simbol al dragostei de neam: Victor Socaciu.

Dumnezeu să-l primească în Împărăția sa alături de cei drepți!”, a fost mesajul plin de durere transmis de Ana-Maria Socaciu pe contul personal de Facebook.

Marina Almășan, fosta soție a lui Victor Socaciu a postat și ea un mesaj prin care își exprimă durerea pierderii marelui artist.

,,Ne vor rămâne amintirile frumoase ale familiei noastre, îmbrăcate în cântecele sale nemuritoare, care vor continua să-i bucure pe cei care i-au prețuit muzica. Drum lin, spre stele, Victor Socaciu, unde îți doresc să-ți găsești pacea și liniștea”,  a scris Marina Almășan pe contul personal de Facebook.

Victor Socaciu a fost internat într-un spital din Capitală. În luna septembrie a acestui an, Victor Socaciu suferea de insuficiență renală. Din păcate, aceasta nu era singura problemă de sănătate întrucât fusese diagnostic și cu diabet. În urmă cu mai bine de zece ani, Victor Socaciu a urmat un tratament de dializă. Cu toate acestea, medicul Mircea Penescu i-a recomandat să facă un transplant de rinichi. Aceasta era singura sa șansă pentru a scăpa de dializă.

Atunci, Victor Socaciu a primit rinichii unei fetițe de doar 10 ani care era în moarte clinică. Astfel că, în anul 2009, marele artist este internat  la Institutul de Urologie și Transplant din Cluj Napoca. Transplantul a fost unul reușit și artistul începuse să se simtă din ce în ce mai bine, însă problemele de sănătate i-au fost fatale artistului.