A intrat in vigoare plafonarea petrolului rusesc la prețul de 60 de dolari per baril. În replică, Federația Rusă face amenințări

A intrat in vigoare plafonarea petrolului rusesc la prețul de 60 de dolari per baril. Măsura este aplicata de statele G7, de Uniunea Europeana, dar si de Australia.

Aproximativ 43% din bugetul Federației Ruse este finanțat din vânzarea de petrol, la care se adaugă și produsele derivate din petrol. Și chiar dacă prețul unui baril Ural este deja cotat in jurul a 63 de dolari, cel mai mic pret al anului, în condițiile în care pentru profit Rusia trebuie să vândă cu cel puțin 65 de dolari să facă profit, Moscova continuă șirul de amenințări la adresa Occidentului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Federația Rusă va găsi o modalitate prin care să răspundă acestei decizii, menită să lovească în economia statului. În plus, rușii pare că nu-și pierd optimismul nici atunci când vine vorba de războiul din Ucraina și finanțarea lui.

Rusia și economia rusă au capacitatea necesară pentru a satisface pe deplin nevoile și cerințele operațiunii militare speciale, a declarat luni Peskov.

Plafonarea prețului petrolului rusesc a avut un impact imediat asupra pieței globale. În timp ce prețul la țițeiul rusesc a scăzut, cotaţia barilului de ţiţei Brent, referinţa pentru piaţa petrolului din Europa, a crescut luni cu 1,7%, la 87,01 dolari pe baril.

O salvare pentru economia Moscovei ar putea veni însă din partea Chinei, care a declarat că-și va continua cooperarea economică cu Rusia ca și până acum. Asta în condițiile în care, oricum, Beijingul și-a majorat semnificativ importul de petrol de origine rusească în ultimul an.

Plafonarea prețului petrolului rusesc, încercarea Occidentului să limiteze Federația Rusă în Războiul din Ucraina

Plafonare a prețului la petrolul rusesc a fost o decizie luată de țările G7, ca măsură pentru a stopa „mașinăria de război a Rusiei”. Fără fondurile necesare, Moscova nu va putea să continue pentru mult timp și la aceeași amploare invazia pe care a pornit-o pe 24 februarie în Ucraina.

Între timp, singura țară din Uniunea Europeană care a fost scutită de plafonarea prețului este Ungaria, care de la începutul războiului s-a opus sancțiunilor aplicate de Occident Moscovei.

În timpul negocierilor privind plafonarea preţului petrolului, am luptat mult pentru interesele Ungariei şi, în final, am reuşit: Ungaria a fost scutită de aplicarea plafonării preţului petrolului., a declarat ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó.

Share.