Campania electorală pentru alegerile parlamentare se încheie sâmbătă, la ora 7:00, conform Autorității Electorale Permanente (AEP). De asemenea, votarea în străinătate ia startul sâmbătă, la ora locală 7:00, și se desfășoară până la ora 21:00. În ambele zile ale weekend-ului, programul poate fi prelungit pentru votanții aflați la coadă la ora închiderii.
„Având în vedere că mâine, 30 noiembrie 2024, ora 07:00, se încheie campania electorală pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din anul 2024, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reamintește competitorilor electorali că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare și să nu continue propaganda electorală”, conform unui comunicat de presă al AEP.
Pentru acest proces electoral, sunt organizate 18.968 de secții de votare pe teritoriul României și 950 de secții în străinătate. În țară, procesul de votare începe duminică la ora 07:00 și se încheie la ora 21:00, cu opțiunea de prelungire până la ora 23:59 pentru cei care se află în sediul secției de votare sau la rând, în afara acesteia, la ora 21:00.
În străinătate, programul de vot se întinde sâmbătă și duminică între orele 07:00 și 21:00, ora locală, existând aceleași posibilități de prelungire ca în țară.
Prezența la vot va putea fi urmărită în timp real pe site-ul Autorității Electorale Permanente – https://prezenta.roaep.ro. Acolo vor fi afișate datele referitoare la numărul alegătorilor care s-au prezentat, segmentate pe categorii de vârstă, mediu și gen. Rezultatele din procesele-verbale ale birourilor electorale vor fi disponibile imediat după încheierea și transmiterea digitală a acestora.