Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, lansează un nou atac împotriva primarului general al Capitalei, Gabriela Firea. Cîțu spune că Firea îi manipulează pe localnicii din Capitală.

„Gabriela si dramoletele ei.

Gabriela Firea iar a furat …startul pentru campania electorala. Insa in premiera pentru bucuresteni ii manipuleaza si se foloseste de ei.

Este momentul ca TOTI bucurestenii sa afle adevarul in legatura cu minciuna pe care a aruncat-o ieri in spatiul public. Mai ales cei care nu o vor mai vota.

Adevarul este simplu si doar unul. Gabriela Firea are banii pentru salarii in conturile primariei inca de ieri. De ce i-a mintit si i-a speriat pe bucuresteni, ar trebui sa explice astazi.

Este clar ca primarul general ii confunda pe bucuresteni cu spectatorii care asista cuminti la dramolete ieftine”, scrie Florin Cîțu, pe contul său de Facebook.

Atacul pornit de Florin Cîţu vine după ce Firea a vorbit ieri la România Tv despre angajaţii de la primăria Bucureşti care au vrut grevă din cauza Guvernului.

„Este o veste neplacută. Toţi colegii din Primaria Capitalei sunt neplăcut surprinşi. De ani nu s-a mai întâmplat ca salariile să nu mai poată fi date la ziua programată. Multi au credite la bănci şi au programat rata în funcţie de ziua de plată a salariului”, a declarat Gabriela Firea la România TV.

„E o veste neplăcută pe care am primit-o, pentru că mulți au credite la bancă cu dată fixă. Nu e vorba doar despre angajați din primărie, ci și despre actori, medici. Nu putem da banii pentru femeile însărcinate, pentru femeile cu copii mici, nu putem plăti facturile. Pe data de 8 ale fiecărei luni primeam de la Ministerul de Finanțe cota pentru fiecare lună, dar de data aceasta nu am primit nimic. Angajații voiau să facă grevă, chiar i-am rugat să nu facă grevă”, a mai declarat  Gabriela Firea.

 

Share.