Măsura este prevăzută de un proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Iniţiatorul proiectului este Ministerul Apărării Naţionale pentu prima sesiune parlamentară din 2023.
Memorandumul pentu programul legislativ a fost aprobat în şedinţa de guvern din 31 ianuarie. Potrivit publicaţiei Umbrela Strategică, propunerile proiectului de lege sunt următoarele: Se reglementează formele în care cetăţenii români îşi exercită dreptul şi obligaţia de a apăra ţara.
Va fi elaborat Planul anual de recrutare – încorporare în vederea îndeplinirii serviciului militar obligatoriu în calitate de militar în termen, pentru toate instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.
Studenţii din instituţiile civile de învăţământ superior, şcolarizaţi pentru nevoile instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, îndeplinesc serviciul militar activ.
Se introduce conceptul de militar voluntar în termen în structurile aparţinând Ministerului Apărării Naţionale. Pe timpul stării de urgenţă şi a stării de asediu, forţele destinate apărării se completează cu resurse umane conform organizării la război.
Se creează cadrul legal pentru recunoaşterea executării serviciului militar de către cetăţenii care au îndeplinit această formă de pregătire în armatele altor state. La încheierea activităţii, cetăţenii români care au avut calitatea de poliţist sau poliţist de penitenciar, vor fi incluşi în categoria de rezervişti, potrivit organizării la război a structurilor din cadrul Poliţiei Române şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
În România, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat prin Legea 395 din 16 decembrie 2005, iar de la 1 ianuarie 2007 s-a trecut la serviciul militar pe bază de voluntariat.
[xyz-ips snippet=”just”]