Temperaturile au scăzut semnificativ în ultimele zile astfel că, prima zăpadă a căzut peste România.

Este vorba despre zona Transfăgărășanului, unde au căzut fulgi mari de nea, acoperind cea mai renumită șosea din țara noastră. Salvamontiștii au transmis deja avertizări celor care au de gând să se aventureze la munte în această perioadă.

Ne așteaptă iarnă grea după o ninsoare în Septembrie?

Mulți români stau deja cu teamă pentru apariția iernii timpurii și evident a primelor facturi. Deși toată lumea trăgea speranțe ca vremea să nu se răcească la început de toamnă, natura surprinde din nou. Pe Transfăgărășan a nins aseară ca în povești, iar stratul de zăpadă a ajuns la 3 centimetri pe partea carosabilă. Desigur, zăpada s-a depus la 1800 de metri altitudine, însă în majoritatea zonelor țării, frigul a pus stăpânire în aceste zile.

Reprezentanții Salvamont Argeș au transmis de aseară avertizări celor care au de gând să se aventureze în zonele respective.

„Vă recomandăm să circulaţi cu prudenţă pe Transfăgărăşan. Ninge la peste 1.800m altitudine. Pe carosabil s-a depus un strat de aproximativ 3 centimetri de zăpadă, temperatura este de -3 grade.” , a explicat Toma Cristian, reprezentant Salvamont Argeș.

De altfel și pentru cei care vor să organizeze drumeții, salvamontiștii au recomandări. Iubitorii muntelui sunt îndrumați să nu se aventureze pe poteci nemarcate. De altfel, echipamentul de munte trebuie să rămână o prioritate.

Când vine cu adevărat iarna în România?

În ultimii ani, iernile au fost destul de blânde, fără zăpezi ca odinioară și mai ales, fără temperaturi extrem de joase. Anul trecut, doar în luna Ianuarie au fost înregistrate temperaturi de -20 de grade.

Ne așteptăm la un strat mai mic de zăpadă, în majoritatea țării, excepție făcând sud-vestul țării unde ne asteptam la valori normale. Ne așteptăm ca temperaturile să fie peste medie la nivelul întregii țării, ușor mai ridicate, ceea ce favorizează formarea de precipitații sub formă lichidă” spune George Gârbacea, cercetător științific.

Conform primelor date ale meteorologilor legate de această iarnă, prima ninsoare va cădea în 4 Decembrie.Astfel, vom avea o toamnă lungă și destul de călduroasă, sunt de părere meteorologii.