Vedeta arată impecabil pentru vârsta sa. Toată lumea rămâne surprinsă când aude ce vărstă are cunoscuta actriță. La emisiunea lui Cătălin Măruță, acesta a complimentat-o pe frumoasa actriță. La fel ca în tinerete, și-a păstrat aceeași siluetă de vis după care multe domnișoare tânjesc.
Vedeta care arată senzațional la vârsta sa este Daniela Nane. Aceasta a mărturisit că arată ca la 30 de ani și se simte bine. Deși frumusețea a ajutat-o în viață în carieră, i-a adus și câteva dezavantaje.
„Sinceră să fiu, am simțit ca dezavantaj din punct de vedere profesional. Oamenii nu mergeau în spatele aspectului de multe ori. Cei care mă cunosc îmi spun că ceea ce se vede după este mult mai prețios decât aspectul.
Sunt și avantaje și dezavantaje. Pe de altă parte, când eram foarte tânără, nu eram foarte vorbăreață. La început nu înțelegeam ce se întâmplă și le făceam și intenționat. Tăceam și trânteam câte una.”, a declarat Daniela.
Ce s-a întâmplat la concursul ”Miss România”
Daniela Nane a vorbit despre cele mai importante momente pe care le-a trăit. Actrița a mărtusit că participarea la concursul de miss i-a adus multe beneficii. Astfel, și-a dat seama că locul ei este pe scenă, dar ca actriță, nu ca model.
„Eram un copil îndrăzneț, îmi plăcea să spun poezii, știam că o să mă fac actriță. Uneori, când veneau prietenele mamei în vizită, luam cartea și citeam. Se mirau că știu că citesc. Dar eu le învățasem.
La 20 de ani eram deja Miss România, dar am avut și cel mai mare eșec din viața mea, nu intrasem din prima la facultate. Când îmi propuneam ceva, de obicei reușeam. În privire aveam candoare atunci, acum s-a adăugat înțelepciune.
Am avut timp să nu particip la concurs pentru că nu am intrat la facultate. M-am gândit că este o experiență de scenă, în anii ’90 nu erau prea multe experiențe de scenă. Am câștigat și m-am trezit că trebuie să merg la Miss Univers, din fericire, nu am câștigat.
Eu veneam dintr-o țară gri, totul era gri. La New York m-am întâlnit cu Miss Bulgaria, am zburat la Las Vegas. Acolo era ca în paradis, lumini, tot.
Am primit ofertă să lucrez ca model la Milano și Tokyo. Nici nu știam ce e, am spus „nu” pentru că trebuia să ajung la București să îmi dau examenul la facultate. Am vrut să fiu actriță toată viața.”, a mai spus actrița.
A suferit din iubire
Actrița a declarat că a trecut prin momente grele și că a suferit din dragoste. Din păcate, nu a reușit tot ce și-a dorit în viață datorită stării ei sufletești. Vedeta spune că a reușit să trecă peste aceste provocări.
„La 30 de ani deja îl aveam pe Codrin mic. (…) Era altă viață. M-au chemat la Bulandra și m-au angajat, toată floarea actorimii voia să fie acolo. Aveam câte 98 de reprezentații pe stagiune. Mă duceam acasă, dormeam, mă trezeam.
La 40 de ani a fost un declin cumva, pentru că sufeream din iubire destul de mult, bine că mi-a trecut. Eu nu eram bine sufletește și nu mi-a mers bine nimic profesional. Puteam să fac mai mult, aveam alt potențial. Eram praf și pulbere, din fericire mi-a trecut. (…)
Tot ce am trăit până acum m-a făcut omul care sunt în acest moment. Nu regret absolut nimic. Am învățat să accept orice vine, chit că mi se pare nepotrivit și neplăcut. Accept cu sentimentul că asta este pentru mine.”, a zis vedeta.