Reclamă

Nicoleta Nucă a avut parte, zilele trecute, de un moment emoționant despre care nu s-a putut abține să nu le vorbească și fanilor ei de pe rețelele sociale. Se pare că frumoasa artistă a fost cerută în căsătorie de către partenerul său de viață, Alex Ursache. Artiștii sunt împreună de mai bine de patru ani de zile, iar acum sunt gata pentru a-și duce relația la un alt nivel și să se căsătorească, așa cum admiratorii lor au sperat de multă vreme că o vor face.

Nicoleta Nucă nu vrea o nuntă mare

Cântăreața a postat, de asemenea, și câteva imagini superbe cu inelul de logodnă pe care l-a primit din partea iubitului său, iar aprecierile și comentariile au început să circule încă din primele minute. Mai mult de atât, vedeta deja își face planuri despre cum va arăta marele eveniment și se gândește și la lista de invitați care nu va fi una prea mare.

Vrea să organizeze ceva în familie, dar nu anul acesta, ci poate în 2022. Momentan, îndrăgostiții nu au stabilit ziua nunții, dar de un lucru este foarte sigură Nicoleta Nucă și anume că va fi foarte selectivă în ceea ce privește invitații, iar faptul că Ștefan Bănică Jr. nu se află pe lista celor care vor fi alături de ea în ziua cea mare a fost un șoc pentru toată lumea.

Pe cine nu vrea Nicoleta Nucă să invite la nunta sa: "Nu o să facem o petrecere cu foarte mulți invitați"

„Nu cred că o să facem o nuntă mare, o să fie o petrecere în familie și cam atât. Cel mai probabil, acest eveniment va avea loc la anul, încă nu este stabilit. Nu cred că o să îl chem pe Stefan Bănică Jr. la nuntă pentru că nu o să facem o petrecere cu foarte mulți invitați. Noi ne dorim binecuvântarea de la Dumnezeu, acesta este cel mai important lucru. Eu cu iubitul meu ne cunoaștem de patru ani de zile și în acest timp ne-am dat seama că suntem făcuți unul pentru celălalt”, a spus Nicoleta Nucă într-un interviu pe care l-a acordat recent.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro