Andreea Marin vobește cu durere în glas despre cea mai neagră perioadă din viața ei. Prezentatoarea TV a ajuns de două ori într-o stare critică în perioada în care a rămas însărcinată, iar viața ei a fost pusă în pericol.
Andreea Marin a avut parte de momente de cumpănă în urmă cu aproximativ 20 de ani după ce a ajuns pe patul de spital în urma unor complicații în timul a doua sarcini. Vedeta a pierdut două sarcini, iar speranțele ei că va mai putea deveni mamă erau foarte mici.
Era de părere că doar un miracol o va putea face să aibă statutul de mamă și că nimic nu va mai putea repara experiențele traumatizante de care a avut parte. Cu toate acestea, prezentatoaea TV a reușit să învingă aceste frici și să dea naștere unui copil.
Andreea Marin, traumele din trecut
Acum aproximativ 20 de ani, Andreea Marin avea să aibă de suportat dureri cumplite la nivelul stomacului, motiv pentru care a ajuns de urgență pe masa de operație. Medicii i-au confirmat că, în cazul în care nu va intra imediat în operație, viața ei se va sfârși. Cu ultimele puteri, Andreea Marin a putut trece peste această grea încercare, însă viața mai avea să-i ofere încă o lovitură la fel de dureroasă.
„Durerea a venit ca din senin, ca un cuţit împlântat în stomac. Apoi, o mână nevăzută a tras cuţitul în jos. <Aveţi un litru de sânge în abdomen. Socotiţi dumneavoastră dacă e grav sau ba. În maximum o jumătate de oră trebuie să fiţi pe masa de operaţie.> <Şi dacă nu?!>, am zis eu, de colo, încercând să-mi adun ultimele fărâme de curaj. <Dacă nu…muriţi, domnişoară. Dar dacă da, mai aveţi cel puţin 50 la sută şanse să fiţi pe viitor mamă. Nu neglijaţi această şansă>”, a povestit Andreea Marin.
Necazurile n-au încetat să apară în viața Andreei Marin, din nefericire. A rămas pentru a doua oară însărcinată, însă și de data aceasta lucrurile au fost extrem de complicate. Pe acea vreme, Ștefan Bănică Jr. îi era partener de viață și așteptau cu nerăbdare să devină părinți. Viața le-a dat o nouă lovitură, astfel că Andreea Marin a ajuns din nou pe patul de spital chiar de ziua ei de naștere.
Andreea Marin mărturisește, cu durere în suflet, că nu mai reușea să își găsească liniștea și era de părere că visurile ei în care se vedea mamă aveau să se spulberate pentru totdeauna.
„Chiar de ziua mea, eram pe masa de operaţie şi, pentru prima oară după foarte mulţi ani, simţeam frica. Verdictul medicului nu era nou, dar mai dureros ca niciodată: sarcină extrauterină. În minutele următoare, şansele mele de a fi mamă atârnau de hazard, ca la ruleta rusească, totul depindea de un singur amănunt: pe care parte s-a dezvoltat sarcina, cea sănătoasă sau cea ciuntită în urmă cu ani. Nu-mi găseam liniştea şi mintea mea derula la nesfârşit: şi dacă e pe partea sănătoasă, bisturiul îmi va reteza, odată cu ea, şi ultima şansă”, a mai spus Andreea, fericită că totuși, chiar și după două astfel de tragedii, a reușit să devină mama unei fetițe minunate, Violeta.