Connect-R și Misha au trăit o frumoasă poveste de dragoste cândva, însă la un moment dat au decis să-și spună adio, chiar dacă au făcut împreună o fetiță minunată. Depărțirea lor a fost una extrem de discretă și, mai mult decât atât, au rămas în relații bune după ce au divorțat. Cum stau lucrurile acum între cei doi artiști? Adevărul îl aflăm chiar de la Conncet-R.
În perioada în care formau un cuplu, Misha și Connect-R erau foarte apreciați și admirați pentru faptul că se afișau ca fiind cuplul perfect, însă minunea nu a durat pentru totdeauna. În ciuda faptului că părea că nu au niciun fel de problemă în familie, cei doi au ajuns să nu se mai înțeleagă. Și-au separat drumurile în urmă cu aproximativ patru ani de zile, însa acest lucru nu înseamnă că au devenit dușmani, din contră.
Cei doi au știut foarte bine cum să gestioneze situația dintre ei și să trateze totul cu maximă maturitate. Cei doi au rămas în relații destul de bune după despărțire și nu încetează chiar să și colaboreze în plan profesional. Acest lucru este confirmat chiar de Connect-R.
Cum se înțeleg cei doi la mai bine de patru ani de la divorț?
În cadrul unei emisiuni TV, Connect-r a vorbit depre relația pe care o are în prezent cu mama fetiței sale. Din mărturisirile acestuia aflăm că au o relație apropiată. Mai mult, acum locuiesc în aceeași casă și fac tot ceea ce le stă în putință ca fetița lor să nu ducă lipsă de absolut nimic. Connect-R îi poartă Mishei un respect considerabil, aceasta reprezintă o dovadă a faptului că există prietenie și respect chiar și în urma unui divorț.
“Sunt două variante! Orice cuplu care divorțează, mai ales dacă există un copil, trebuie să înțeleagă că, vrei nu vrei, va trebui să te înțelegi omul ăla mai toată viața, cel puțin 18 ani cu siguranță. Ești obligat să o faci. Noi suntem împăcați. Încă mai locuim împreună, dar e o chestiune de timp. De câte ori o văd pe fiica mea, o văd și pe mama ei. Am același respect. Maya trebuie să-și vadă de copilăria ei, o să înțeleagă”, a declarat Connect-R în cadrul unei emisiuni TV.
La un moment dat, și Misha a adus în discuțe relația pe care o are cu fostul ei soț. Din relatările ei reiese că totul este cât se poate de natural între ei și că nu depun eforturi pentru a se înțelege bine pentru fiica lor.
”Noi nu facem un efort, adică nu facem chestia asta pentru Maya, ne înţelegem bine pentru Maya. Pur şi simplu lucrurile sunt naturale. Nu facem niciun fel de efort în sensul ăsta. Avem aceleaşi ţeluri şi când mă gândesc la asta de fapt mă gândesc la Maya, la profesia noastră, la faptul că avem acelaşi manager, acelaşi impresar. Ne leagă multe alte lucruri.”, a declarat Misha în urmă cu ceva timp.