Reclamă

Delia a avut parte de o experiență total neplăcută în timp ce se afla într-o vacanță în Austria. Au trecut prin momente de panică, însă totul s-a dovedit a fi, în final, doar o întămplare din care au scăpat cu o sperietură pe cinste la care se mai adaugă și niște julituri.

Împreună cu partenerul ei de viață, Delia s-a aventurat într-o excursie pe munte care, după cum se pare, le-a cam dat bătăi de cap ulterior. Ambii, mari iubitori și amatori de drumeții pe munte, au trăit pe pielea lor ceea ce înseamnă panica la cote maxime. Și-au dorit să se simtă bine și să aibă ce povesti atunci când se întorc acasă, însă lucrurile nu au decurs fix așa cum ei și-au dorit.

Delia, la un pas de a-și pierde viață

Din dorința de a face cele mai bune fotografii pentru rețelele de socializare, Delia a decis să se abată de la traseu și să tragă câteva cadre. Artista a mărturisit faptul că nu se gândea că lucrurile vor decurge atât de rău și că niște poze nevinovate nu ar avea de ce să le provoace dificultăți în vreun fel. Lucrurile n-au fost chiar așa cum ea s-ar fi așteptat, iar de aceea a experimentat stări de panică totală. Vedeta a povestit cum a decurs totul în cadrul unui interviu.

„Era să cad de pe munte. Eram în Austria, m-am abătut de la traseu. I-am zis lui Răzvan să urcăm până într-o zonă de stânci. Am zis că pozele ar arăta foarte bine dacă m-aș duce mai aproape, deși era în afara zonei de traseu. Era cu foarte multe pietre, nu mi-am dat seama la urcare cât e de nasol, nu am mai putut să cobor. Nu puteam nici să stau în picioare. A fost puțină panică, a fost dubios, îmi făceam tot felul de scenarii”, a povestit Delia Matache în cadrul unui interviu.

Delia, momente extrem de tensionate în vacanță! Artista, la un pas de moarte: ”A fost panică”

Delia, de ce boală suferă

Lăsând la o parte experiența neplăcută din Austria, Delia a menționat la un moment dat că suferă de boală care o determină să acționeze într-un mod agresiv și nu poate întotdeauna să-și controleze atitudinea. La o primă vedere, s-ar putea spune că nu este vorba de ceva serios, însă lucrurile devin din ce în ce mai serioase cu cât Delia are momente când nu își poate controla reacțiile.

Mai exact, Delia suferă de misofonie, boală care se mai numește și ”sindromul sensibilității la sunete”. Așa că artista se poate vedea destul de deranjată chiar și în fața unor sunete obișnuite pe care le poate emite o persoană, cum ar fi respiratul, mestecatul, căscatul sau fluieratul.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro