Recent, Mihai Bendeac a povestit pe Instagram că în timpul unui spectacol a trecut prin clipe de tensiune din cauza unei situații provocate în timp ce acesta își juca rolul.
De altfel, Bendeac a mai vorbit despre gândurile care i-au venit în minte în momentul în
„La un moment dat eu joc cu un cuţit. Luat de val mi-am înfipt cuţitul în mână, exact în zona unde sunt venele. A început mare robinet de sânge. M-am speriat în ultimul hal pentru că mi-am dat seama că nu aveam ce face în momentul ăla, până la finalul actului 2 şi urma şi actul 3. Ăsta nu e un spectacol unde stau actorii la masă şi vorbesc. E cu multă mişcare. Şi când am văzut robinetul ăla de sânge m-am speriat îngrozitor. Am încercat să pun acolo presiune cât am putut. După care mi-am tras puloverul peste tăietura respectivă ca să nu cumva să vadă publicul, pentru că s-ar fi speriat şi din când în când, până la finalul actului, tot mai verificam acolo şi tot curgea”, a povestit Mihai Bendeac pe Instagram.
Bendeac a vorbit sincer despre gândurile care i-au venit în minte și despre cele mai grele clipe din viaţa lui, atunci când a încercat să se sinucidă.
„Mă gândeam, dacă o să curgă până la finalul spectacolului, îmi curge tot sângele din mine. Între actul 2 şi actul 3 este o pauză foarte scurtă de 2 minute jumate în care trebuie să mă şi schimb, să mă demachiez. Am făcut cumva, m-au ajutat şi fetele şi am oprit sângerarea. Stăteam şi mă gândeam, am zis eu la un moment dat că mi-ar plăcea să mor pe scenă, dar nu în halul ăsta, nu ca un tâmpit, nu ca un prost. Mi-a venit în cap imaginea aia când am vrut eu să mă sinucid acum foarte mulţi ani. Ce m-a determinat să nu o fac până la urmă a fost că m-am gândit la faptul că sunt bipolar. Dacă eu acum mă tai cu lama, începe să curgă sângele, eu nu mai pot să-l opresc şi apoi mă apucă bipolaritatea şi zic: dar viaţa e frumoasă”, a povestit Mihai Bendeac