Corectitudinea politică își propune să schimbe comportamentul uman prin intermediul cuvântului. În spatele fiecărei fapte găsim un cuvânt care a creat drumul acțiunii. Conceptul de politically correct a apărut în America în secolul al XIX-lea unde trebuia să se verifice dacă textele juridice erau scrise corect din punct de vedere gramatical și al cuvintelor folosite în limbaj. Cu alte cuvinte prin această acțiune de folosire a corectitudinii politice se evitau cuvinte care ar fi putut discrimina, jigni, anumite categorii sociale, anumite persoane cu diferite dizabilități etc.
Corectitudinea politică își propune să schimbe comportamentul uman prin intermediul cuvântului
În Europa acest fenomen a apărut sub leninism când se spunea de un membru de partid că aplică legile cu multă fermitate. Discriminarea grupurilor sociale minoritare a intrat în atenția publicului în ultimul timp prin intermediul problemei discriminării sexelor. Cele mai întâlnite forme de discriminare sunt cele de factură rasială și sexuală. Discriminarea pozitivă a apărut în America, pe fondul unei manifestări violente a discriminării negative. Au fost luate foarte multe măsuri care ofereau un regim preferențial categoriilor de risc.
Prima lege de acest tip a fost introdusă în 1961 în Statele Unite ale Americii de către președintele Kennedy. În 1968, legea a fost extinsă pentru a acoperi și femeile. Manifestarea aceasta discriminatorie se manifestă în România cu privire la grupurile rasiale. Pe baza politically correct, riscăm să ajungem și la extreme, cum ar fi pretinderea anumitor facilități care nedreptățesc o majoritate în favoarea unei minorități (etnice, sexuale, religioase etc). În prezent corectitudinea politică reușește să angreneze persoane, care sunt sau nu abilitate, pentru a preveni manifestarea răului la nivel lingvistic. Dacă vrei să oprești rasismul vei evoca o istorie a violenței asupra unei minorități etnice pentru a putea susține necesitatea cenzurii.
Răul necesar pentru binele marginalilor
Răul cunoaște nevoia rememorării: „are nevoie de cuvinte, se istorisește, se pune în scenă, face obiectul pactelor, al tranzacțiilor și justificărilor, al istoriei și miturilor, fiindcă cine ar îndrăzni să treacă de partea răului doar de dragul răului? Răul înseamnă întotdeauna o declarație făcută în numele unui ideal care-l maschează: este un șiretlic al cuvintelor”.
Sub acoperirea necesității folosirii unui anumit limbaj, devenit un comportament în online, vei avea nevoie de un scop nobil. Dacă o poezie devine un manifest feminist dintr-o dată agresivitatea devine necesară. Poeta Medeea Iancu a reușit să creeze vâlvă în lumea literară românească, pentru poezia recitată când a fost premiată la ediţia din 2018 a Galei Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”.
De la acest eveniment au început să se creeze foarte multe dispute în online. Fenomenul poeziei are o mare amploare pe rețelele de socializare. Există foarte multe poete care activează doar în acest mediu. În ultimii doi ani, de la evenimentul creat în urma intervenției poetei Medeea Iancu, s-a accentuat foarte mult nevoia de aplicare a corectitudinii politice.
Noua metodă de a publica poezie a creat o inflație de poezie. S-a creat o aglomerare în spațiul online, care a condus la o întrecere interumană acerbă. „Ceea ce e important şi folositor pentru omenirea luată ca întreg şi chiar pentru omul în parte a şi fost cu totul uitat în forfota întrecerii interumane. Covîrşitoarea majoritate a oamenilor care trăiesc astăzi nu mai consideră ca fiind valoros decît ceea ce îi duce la succes în cadrul unei concurenţe fără milă, ajutîndu-i să-i depăşească pe ceilalţi oameni ca o valoare în sine. Am putea defini eroarea utilitarismului, ce are un efect distructiv, ca fiind confundarea mijloacelor cu scopul.”
Feminismul între cauza nobilă sau nevoia de notorietate
Nevoia de a obține notorietate într-un domeniu care nu scapă specializării, te conduce spre decizii de tipul invocării anumitor valori, a corectitudinii politice. Te îndepărtează de scopul nobil al unor manifestări precum feminismul. Un articol despre poeta Gabriela Melinescu a fost aspru criticat de susținătorii și susținătorii cauzei feministe din România. Din dorința de a sublinia apartenența la un curent social se ajunge în punctul în care se cere cenzurarea unui coleg de breaslă.
A fost efectuat un apel semnat de simpatizanții poetei și de susținătorii cauzei feministe: „mai mulți scriitori au solicitat retragerea reportajului într-un Apel la decență, pe care ziarul l-a publicat. Dar părerile nu au fost unanime.” Pe un site al altei publicații online problema lipsei decenței este profund condamnabilă. În comentariile lăsate articolului cineva susțin că: „Prezentarea G. Melinescu din Libertatea este o crimă!! Cineva ar trebui să-i dea in judecată. Dar și așa-zisa „prietenă”, care a facilitat întâlnirea cu presa nu ar trebui să scape.”
Ne lovim de un paradox al corectitudinii politice, prin care se cere restricționarea libertății de exprimare a două femei, o măsură care ar trebui să împiedice un fenomen de discriminare negativă. O măsură prin care se încearcă reabilitarea imaginii unei poete. Unul din argumentele „Apelului la decență” făcea referire la natura sexistă a articolului:
„Este sexist: încă din titlu, articolul o transformă pe scriitoarea Gabriela Melinescu într-un accesoriu, care ar fi demn de atenție doar prin asocierea cu un bărbat și prin prisma relației de iubire pe care a avut-o cu acesta. O consecință a acestei atitudini este că personalitatea scriitoarei și contribuția acesteia la cultura română sunt aruncate în derizoriu.”
Corectitudinea politică nu mai este invocată în aceste cazuri
Din păcate astfel de manifestări sexiste sau de încălcări ale intimității se fac zilnic în presă. Fie că vorbim despre femei din sfera culturală sau din categoria, denumită în presă, „monden”. Pentru toate aceste încălcări ale demnității și ale intimității nu sunt la fel de importante pentru manifestările feminismului în online. Corectitudinea politică nu mai este invocată în aceste cazuri. Demersul feminist, împotriva sexismului, se lovește de pereții unui cerc strâmt. Chiar dacă articolul în cauză, care defăimează imaginea unei femei, poete, a ajuns la un public mult mai larg, „Apelul la decență”, a reușit să ajungă doar la comunitatea semnatarilor. Articolul „Marea iubire a lui Nichita Stănescu, poeta Gabriela Melinescu, stă într-un azil din Stockholm, izolată în fața COVID-19 și zăvorâtă în propria suferință.”
Concluzie
În opinia mea cred că apelurile la decență pentru restabilirea demnității unei persoane nu ar trebui să se rezume la anumite persoane și prin anumite căi. Cauza aceasta a fost redusă foarte mult la stadiul de demers feminist. Pare a fi un eșec al predispoziției noastre la îndoctrinare. Mediul online este un canal foarte bun de-a porni campanii sociale, cu manifestare efectivă, dar are capacitatea de a bagateliza o cauză, oricât de nobilă se vrea a fi.
Feminismul a început să treacă din sfera convingerilor, ideologiei, mișcărilor sociale, într-o estetică, într-o luptă legată de limbaj și atât. Se face destul de greu distincția dintre literatura scrisă de femei și literatura feministă. Se ajunge la lipsa distincției dintre a fi scriitoare și activistă. Un demers dus de femei pentru femei împotriva unor femei.
Autoarele articolului sunt acuzate de-a fi fost anti-feministe, de-a fi obiectivat o femeie prin referința strictă la unul din foștii săi parteneri de viață. Este un demers care nu schimbă din păcate nici statutul unor cuvinte. Este un demers care nu ajunge spre realitățile crude ale vieții femeilor. Problema acestui demers este că nu reușește să depășească realitatea lingvistică. Este mai mult un mod tardiv de-a compensa o realitate crudă. Ca în cazul corectitudinii politice prin care, americanii, doreau să șteargă o istorie a sclaviei. Poate una dintre cele mai crude. Realitatea continuă să fie la fel, de parcă nu a existat niciun efort de-a o schimba.