Adopția în țară noastră rămâne unul dintresubiectele tabiu, mai ales din punct de vedere procedural.

Mii de părinți se opresc în zidul complicat birocratic care îi împiedică să își îndeplinească acest vis. În acest moemnt cifra copiilor aflați în centre este inrgijoratoare în țară noastră. Adopția rămâne în 2020 dificl de parcurs.

Adopția între dorința și zid birocratic

Adopția este în românia începutul unui drum lung și istovitor. de cele mai multe ori finalul acestuia nu este unul fericit. Zeci de mii de copii așteaptă să ajungă în sânul unei familii. Studiile arată că o treime din numărul actual reușesc să ajungă lângă viitorii părinți.Într-o analiză realizată în 2019, erau identificați în registrele statului 50.608 copii în sistemul de protecție specială. Dintre aceștia, peste 17.000 se aflau la momentul resectiv în îngrijirea asistenților maternali. Tot în 2019 existau înscriși în sistem peste 11.000 de asistenți maternali. O parte dintre copii figurau anul trecut la categoria greu adoptabili, respectiv  3123.

Analiză psihologică și socială

Adopția poate fi realizată fie de un cuplu fie de o singură persoană. Acestea însă trebuie să îndeplinească o serie de caracteristici. Printre acestea se numără și condiția de a avea peste 18 ani sau de an nu avea condamnări contra persoanei sau familiei. De asemenea viitorii părinți trebuie să fie în deplinătatea facultăților mintale. O altă caracteristică esențială este că doritorii să nu fi fost decăzuți din drepturile părintești. Adopția  prevede și că părinții să aibă o situație financiară care să le permită creșterea unui copil. Aspectele legate de personalitatea și atitudinea acestora este extrem de importantă. Acestea sunt analizate temenic înainte că solicitanților să le fie încredințat copilul. acestea constau de fapt într-o serie de evaluări sociale și psihologice  realizate de experți din cadrul DGASPC. Următorul pas este că asitentii sociali să identifice un copil care să corespundă cerințelor familiei în care va ajunge.