Găurile de vierme sunt niște soluții teoretice pentru ecuațiile ale teoriei generale a relativității. Găruile de vierme au fost descrise pentru prima dată de Albert Einstein și Nathan Rosen în anul 1955. Inițial se numeau „poduri Einstein-Rosen”. Denumirea de astăzi vine prin analogia făcută în legătură cu comportamentul viermului. Care se deplasează prin interiorul mărului.
Prin intermediul teoriei relativității spațiul euclidian, care este unul static și gol, la un spațiu-timp. Un alt concept care îmbină ambele realități fizice, considerându-le maleabile. Astfel fiecare obiect din spațiu timp creează curburi în spațiu-timp.
Găruile negre au o stare anume care ar face sau nu posibilă călătoria în spațiu-timp. „Podurile” Einstein-Rosen se pare, potrivit datelor teoretice, că nu ar avea cum să fie folosite pentru o eventuală călătorie prin spaţiu. Explicația rezidă în faptul că acestea ar colapsa rapid. Studii recente atestă faptul că găruile de vierme ar putea conține materie „exotică”. Astfel prin ele ar putea fi posibilă o deplasare în spațiu-timp. Explicația fiind că ar rămâne deschisă și stabilă pentru o perioadă mai lungă de timp.
Materia exotică a găurilor de vierme
Materia exotică din găurile de vierme nu trebuie confundată cu materia întunecată sau cu antimateria. Chiar dacă conține o densitate de energie negativă este prevăzută cu un câmp cuantic. Această călătorie ar fi posibilă pentru că există așa-numita dilatare temporală. Explicată și de teoria relativității restrânse. Raționamentul acesteia stă și la baza paradoxului gemenilor. Accelerarea de la un anumit capăt al găurii de vierme ar fi la o viteză foarte mare față de celălalt capăt. Iar asta l-ar putea aduce înapoi ceva mai târziu.
„Paradoxul gemenilor se naşte din incorecta aplicare a principiului relativităţii la situaţiile celor doi gemeni. Din punctul de vedere al primului geamăn, se poate susţine, în timp ce el stă nemişcat, al doilea se îndepărtează de Pământ şi se întoarce după o vreme. Din punct de vedere al celui de-al doilea geamăn, care călătoreşte prin Univers, situaţia, se poate spune, este similară: el stă, iar geamănul de pe Pământ se depărtează de el, după care se întoarce. Situaţiile par a fi în oglindă, dar ar fi absurd ca, dacă privim dintr-un punct de vedere să avem un geamăn mai tânăr, iar dacă privim din celălalt de vedere, să avem celălalt geamăn mai tânăr.” scientia.ro