Creativitatea celor mici este în mod cert nelimitată, iar cu puțîn exercițiu, aceștia se pot transformă în mici genii. Când rutină celui mic se schimbă, dorința de a păstra activitățile care îl făceau fericit se schimbă. Chiar dacă în prezent școală se desfășoară online, iar activitățile extra nu mai au loc, ai o soluție sigură! Copilul poate fi încurajat inclusiv acasă să își dezvolte creativitatea.
Creativitatea de la A la Z
Creativitatea este definită prin ideea de originalitate, care poate capătă note excepționale. În cazul copiilor această este cu atât mai inovativă. Cei mici pot fi încurajați în a-și dezvoltă această latura în cazul în care au anumite înclinațîi.Desenul, pictură, artă, lectură, dansul sau muzică pot fi cu adevărat lături în care cei mici pot excela fiind creativi. Dacă marea majoritate dintre acestea pot fi realizate în cadrul centrelor speciale, există moduri prin care poți avea același efect și acasă. Nu este imperrios necesar să ajungi cu copilul la un atelier de pictură dacă acesta are dorința de a așterne cu pensula pe foaia de desen. În aceeași notă se încadrează și muzică. nu uită că micul Mozart a început singur drumul spre genialitate!
Încurajează-l să fie creativ la ține acasă!
Creativitatea încurajată acasă poate fi și pentru părinte o adevărată oază de relaxare. Primii pași în aces sens îi poți parcurge identificându-i nevoile. Așa poți află micile secrete ale copilului tău, de pildă dacă îi plăceau orele la after school. Încearcă jocul de rol- un mod excelent de a-l îndemna pe micuț să se transpună în pielea personalului îndrăgit su chiar al unei persoane din sfera lui de cunoaștere. Nu doar că va veți amuza copios impreuna ci îl vei încuraja să aibă încredere în el. Pictați împreună! Creativitatea artiștilor trebuie constant cultivată, și ce părinte nu își dorește că micuțul lui să devină un adevărat artist?