A trecut aproape o săptămână de când sindicaliştii din Franţa au pornit o grevă generală împotriva hotărârilor legate de schimbările vârstei de pensionare şi eliminarea pensiilor speciale. Sindicatele au programat astăzi noi marşuri şi noi proteste, de data aceasta sperându-se că vor fi paşnice. Peste două milioane de oameni au protestat în 40 de oraşe din Franţa.
Şi la ora actuală, după atâtea zile de grevă generală, transporturile publice în toate oraşele, inclusiv în Paris sunt blocate aproape 100%.
Totul pleacă de la propunerea Guvernului Edouard Philippe, care din 2020 vrea să elimine pensiile speciale, de acestea beneficiind şi angajații din societăţile de transport public.
Regia Autonomă de Transport din Paris astfel a decis să prelungească protestul până mâine inclusiv, atunci când autorităţile vor anunţa ce au hotărât privind reforma pensiilor.
Proteste sunt și în școli și spitale. Executivul francez este hotărât să pună în aplicare reforma pensiilor, aceasta fiind una dintre cele mai importante reforme dorite de președintele Macron.