Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că susţine alegerea primarilor în două tururi şi că Guvernul îşi poate asuma o astfel de lege. De altfel şi Orban a vorbit despre această lege şi cum va proceda în cazul în care executivul şi-o va asuma. Mai mult ca sigur, majoritatea membrilor cabinetului îşi doresc alegerea primarilor în două tururi începând de anul viitor, de la campania din 2020, cel mai probabil luna mai.
„Mesajele pe care le am pentru primarii de municipii sunt în mesaje generale pe care le voi da şi celorlalţi primari, de exemplu că eu îmi doresc ca primarii să fie aleşi în două tururi sau că îmi doresc foarte mult să existe un parteneriat real între administraţia centrală, prin Guvern, şi administraţia locală, astfel încât toţi românii să primească o şansă să trăiască într-o localitate bine pusă la punct. Părerea mea este ca trebuie să revenim la alegerea primarilor în două tururi. Ştiu că sunt diferite iniţiative legislative în Parlament. Dacă ele nu se realizează în acest sens, cred că ar fi o abordare rezonabilă să se meargă cu angajarea răspunderii în Parlament”, a declarat, luni, Kaus Iohannis.
Întrebat dacă guvernul îşi va asuma răspunderea pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi, Ludovic Orban a răspuns vag.
„PNL are un proiect de lege depus la Parlament care se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor, prin care primarii urmează să fie aleşi cu jumătate plus unul din votul cetăţenilor, adică ceea ce se numeşte alegerea în două tururi. Noi susţinem acest proiect şi vom încerca să obţinem o susţinere din partea partenerilor politici pe acest proiect”, a spus Ludovic Orban.