Reclamă

Iulia Albu este terorizată în propria casă, locul în care își găsea mereu liniștea. De câteva nopți, vedeta nici măcar nu mai poate dormi. Motiv pentru care a fost nevoită chiar să ceară ajutorul polițiștilor, chiar dacă nu a vrut să se ajungă așa departe. Efectiv nu a mai suportat toată gălăgia și tot ce își dorea era doar puțină liniște în propria locuință.

Iulia Albu are un apartament într-o zonă rezidențială a Bucureștiului. Acolo, locuiește împreună cu fiica sa, Mikaela. Toate păreau să meargă bine, până într-o zi când nu a mai suportat gălăgia și a sunat la poliție. Toate astea în speranța că ei vor putea reuși să rezolve situația dificilă cu care se confrunta deja de câteva zile bune. De asemenea, fosta soție a lui Mihai Albu este foarte sinceră cu fanii ei. Acestora le-a povestit, de fapt, toată situația prin care, din păcate, a fost nevoită să treacă.

Iulia Albu este terorizată și nu a mai suportat

Fiind o zonă rezidențială a Capitalei, tot timpul se mai construiesc blocuri. Zgomotul este de cele mai multe ori insuportabil, iar vedeta este nevoită să sune aproape în fiecare seară la poliție. Nu poate să doarmă și nici să stea liniștită din cauza zgomotului puternica de pe șantier. Momentan, nu s-a schimbat nimic. Vedeta trăiește cu speranța că oamenii legi vor rezolva situația și că nu va fi nevoită să treacă din nou prin acest calvar din ultima vreme. Fanii au fost de partea ei și nu li se pare corect ca ea și fetița ei să suporte zilnic tot acel zgomot.

”Deci uitați-va și voi. La ora asta șantierul este în toi. Cine le-o da voie să facă acest zgomot noaptea. Este absolut incredibil. Toarnă betoane, oare ce or face acolo!? Am sunat la poliție și abia aștept să văd ce se va întâmpla”, a spus Iulia Albu pe pagina sa de Instagram


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro