Reclamă

Se pare că Iulia Albu nu mai are liniște. Vedeta se vede nevoită să solicite foarte des ajutorul polițiștilor din cauza faptului că, la ore târzii, încă se lucrează pe șantierul care se află foarte aproape de locuința sa. Zgomotele sunt foarte puternice, iar Iulia Albu nu se poate odihni așa cum se cuvine.

Se știe faptul că Iulia Albu este o împătimită a luxului și a unei situații financiare destul de ridicate, iar de aceea aceasta depune un efort considerabil ca să obțină tot ce-și dorește. Cum are nevoie de odihnă, vedeta are ”pretenția” a avea parte de liniște pe timpul noții, fapt care nu se întămplă, după cum se pare. Iulia albu a făcut apel la ajutorul oamenilor legii pentru a remedia problema care persistă. Este de-a dreptul terorizată din cauza faptului că șantierul este în plin lucru chiar și la ore destul de târzii și nu are liniște din acestă cauză.

”Deci uitați-va și voi. La ora asta șantierul este în toi. Cine le-o da voie să facă acest zgomot noaptea. Este absolut incredibil. Toarnă betoane, oare ce or face acolo!? Am sunat la poliție și abia aștept să văd ce se va întâmpla”, a postat Iulia Albu pe rețelele de socializare.

https://www.instagram.com/p/CAQvVNhnN07/?utm_source=ig_web_copy_link

Un nou animal de companie

Nu mai are liniște! Iulia Albu sună la poliție în fiecare noapte!
Nu mai are liniște! Vedeta sună la poliție în fiecare noapte!

Iulia Albu deja ne-a obișnuit cu alegerile sale controversate în ceea ce privește animalele de companie. De la găini la cocoși, de la cameleoni la câței…Iulia Albu le-a avut pe toate. Cum era de așteptat, acestea sunt tratate într-un mod cu totul aparte. Acestea se bucură chiar și de un nume inedit, Jean-Luc Charmois le Doux sau Chateau LouLou sunt doar câteva exemple. Acum Iulia Albu se bucură de compania unei găini care este tratată regește, se pare.

Nu mai are liniște! Iulia Albu sună la poliție în fiecare noapte!
Nu mai are liniște! Iulia Albu sună la poliție în fiecare noapte!

Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro