Reclamă

Marian Ceauşescu

Protestele în Piaţa Victoriei continuă după mai bine de două ore. De la câteva zeci de oameni strânşi la un moment dat, s-a ajuns rapid la aproape 500. Deşi au fost paşnici până de curând, o parte dintre protestatari au deschis scandalul. Cunoscutul protestatar #rezist Marian Ceauşescu  este unul dintre participanţii protestul neautorizat din Piaţa Victoriei din Bucureşti.

Scandalul a izbucnit la protest. Marian Ceauşescu a fost arestat

Pe numele său real Marian Tivilic Moroșanu, bărbatul, un cunoscut instigator, a început scandalul. După sosirea în piaţă, el a început să îi provoace şi să îi instige la scandal şi pe ceilalţi. Ce a urmat nu a fost tocmai bine pentru el.

Se pare că mai mulţi oameni prezenţi la miting au fost deranjaţi de prezenţa lui Marian în Piaţa Victoriei. Astfel, Jandarmii s-au văzut nevoiţi să intervină imediat şi să îl escorte pe Ceauşescu până la o dubă. Ulterior, duba în care se afla protestatarul a plecat din Piaţa Victoriei, cel mai probabil la o secţie de poliţie, unde Ceauşescu ar putea primi o amendă usturătoare.

Marian Ceauşescu este cunoscut pentru participările sale la mai multe mitinguri. De cele mai multe ori, acesta a sfârşit în duba poliţiei. Şi de data aceasta, jandarmii vor avea grijă ca scandalurile să nu devină violente, mai ales la un protest care nu a fost avizat şi care expune la îmbolnăvire sute de oameni şi familiile lor.

Sute de persoane sunt acum în Piaţa Victoriei şi îşi spun nemulţumirile în faţa Guvernului. Aceştia protestează împotriva Guvernului şi spun că nu sunt de acord cu noile legi luate de Executivul Orban pentru starea de urgenţă. De altfel, aceştia cer dovezi că există coronavirusul şi încearcă să îi convingă pe români că un astfel de virus nu există. Cu siguranţă, oamenii se vor alege mai târziu cu amenzi pentru propagandă mincinoasă, ţinând cont de realitatea cu care se luptă România în acest moment.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro