Meteo 13 mai nu este o prognoză tocmai fericită. Meteorologii din România anunță vreme deosebit de rece pentru această perioadă. Vremea se răcește în mai multe regiuni din România.
Astfel, temperaturi extrem de mici vor fi înregistrate pe tot parcursul zilei. Zona de Sud -Vest scapă totuși. Aici se vor înregistra temperaturi destul de ridicate.
Pootrivit ANM, temperaturile maxime se vor încadra 14 și 16 grade Celsius, în Maramureş și nordul Moldovei. Aceleași temperaturi înregistrează termometrele şi pe litoralul Mării Negre. Aici, valorile termice urcă până la 27-28 de grade Celsius, la fel și în sudul Banatului şi al Olteniei.
Vremea pe parcursul zilei
Cerul va fi variabil, mai mult noros toată ziua. Spre seară, există șanse de ploaie, însă pe arii restrânse. Cele mai mari șanse de ploaie sunt în zonele montane. Aici, ploile își vor face apariția, iar la cote înalte se produc schimbări. Precipitațiile pot fi sub formă mixtă, de ploaie și lapoviță.
Cele mai întâlnite averse ale zilei își vor face apariția spre seară. Zonele afectate vor fi cele din Mehedinți și din Sudul și Vestul țării. Vântul aici va sufla slab, până la moderat, cu unele intensificări pe alocuri.
Meteo 13 mai, în Bucureşti.
Miercuri vremea se răcoreşte şi în Bucureşti, însă nu foarte mult. Vântul va sufla întreaga zi, însă destul de slab. Temperaturile în Capitală ajung până la 23 de grade Celsius. De altfel, șansele de ploaie sunt destul de slabe.
În ultimele zile, România a fost vizitată de în aer polar, dar și de un aer specific african. Mai mulți meteorologi din țară se tem că astfel de schimbări ar putea duce la o climă de deșert. Deși au fost înregistrate ploi, seceta nu a dispărut. La ora actuală, zone importante din Dobrogea și Muntenia sunt afectate de condițiile meteorologice care au creat secetă. Orice schimbare de temperatură fa fi anunțată în timp rapid de ANM.