Reclamă

Lidia Buble a dat cărțile pe față și povestește amănunte nu chiar fericite din copilăria ei. În cadrul unei emisiuni, artista a vorbit despre faptul că tatăl său, care era pastor penticostal, îi aplica mai mereu pedepse pentru a o ”educa”.

Se pare că vedeta nu a avut o copilărie ușoară. Aceasta mărturisește faptul că, nu de puține ori, a dormit chiar ”pe preș”, pentru că nu venea acasă la ora impusă de tatăl său, aceasta fiind 10 seara. Și asta nu e tot! Lidia Bulbe a primit o ”corecție” și în fața colegilor de la școală, când tatăl ei a bătut-o de față cu toți colegii. Artista mai mărturisește faptul că rușinea era atât de mare, încât îi vene să intre în pământ.

„Mi s-a întâmplat de multe ori să dorm pe preș. Dacă întârziam peste ora 10, auzeam: du-te de unde ai venit!”, a spus Lidia Buble în cadrul emisiunii la care a fost invitată.

După aceea, vedeta a adus în atenție și episodul bătăii de la școală.

”A venit tata la școală, făcusem eu o gafă foarte mare și m-a bătut de față cu toți colegii. Păi atunci îmi venea să fac o groapă mare și să intru în pământ. M-am simțit prost, îți dai seama!”.

”Dacă mai spui ceva de nasul meu…”

În urmă cu doar câteva zilei, Lidia Buble a postat un filmuleț destul de amuzant pe rețelele de socializare. În clip, artista apare îmbrăcată cu o pereche de pijamale de culoare roz și avea și două codițe. Artista a intrat în pielea personajului imediat, căci a imitat o fetiță foarte nervoasă care se certa cu tatăl ei. În aceste imagini, Lidia adresează câteva cuvinte celor care îi critică forma nasului.

“Dacă mai spui ceva de nasul meu… POOOC??? Tag unei prietene certărețe?#tiktok #lidiabubletok #foryou #funnyvideos”, au fost cuvintele pe care talentata Lidia Buble le-a scris la clipu respectiv.

Comentariile nu au încetat să apară. Fanii au gustat din plin gluma făcut de Lidia, după cum se vede.

“Ești tremenda (n.red.: extraordinară)! Să le trimiți tuturor care au treabă cu nasul tău ?”, “Ești enervantă când te prostești”, “Vaaaaaiiiii, moooor!!!! ? Ești atât de miștooooo!!!! ?”, “Deci, ești de-a dreptul cea mai tare actriță!”, “Ești demențială ???✌”, au fost câteva dintre comentariile fanilor de pe rețelele de socializare.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro