Divorţul
Forma frecventă de divorţ în Islam este, însă, repudierea (talak) sau izgonirea soţiei de către soţul ei. Este suficient ca bărbatul să pronunţe de trei ori formula talak – te repudiez. După care urmează perioada de continenţă (idda) pentru a nu fi nicio îndoială asupra paternităţii unui copil, născut dintr-o femeie repudiată.
Totuşi, pe perioada de continenţă soţul se poate răzgândi, revocând repudierea şi reluându-şi soţia. Din nefericire, uneori soţia este şantajată de către soţ, în sensul că acesta pronunţă doar de două ori formula talak. Astfel, căsătoria devine incertă. Soţia este terorizată de ideea că în orice moment soţul poate rosti pentru a treia şi ultima oară formula.
Bărbații au abuzat de puterea lor
Bărbaţii au abuzat de multe ori de dreptul de a-şi relua soţia în timpul perioadei de aşteptare. Pronunţau de două ori formula repudierii, apoi, “spre finalul perioadei de aşteptare, îşi reprimeau soţia şi imediat pronunţau împotriva ei un nou talak”. În Coran, această situaţie a divorţului este prezentată astfel.
“Divorţul [este îngăduit doar] de două ori, după care [trebuie] sau ţinerea [soţiei] în bună înţelegere, sau slobozirea [ei] cu bunătate. Şi nu vă este îngăduit să luaţi înapoi nimic din ceea ce le-aţi dăruit [soţiilor], doar dacă se tem amândouă părţile că nu vor fi în stare să împlinească poruncile lui Allah. Iar dacă vă temeţi că nu veţi putea împlini poruncile lui Allah, atunci nu este nici un păcat ca ea să se răscumpere cu ceva” (II, 229).
Prin urmare, femeia poate să renunţe la zestrea ei, pentru a-l determina pe soţ să divorţeze de ea. După dizolvarea căsătoriei, fostul soţ nu mai poate contracta o nouă căsătorie cu femeia repudiată decât după desfacerea unei alte căsătorii contractate legal de aceasta (şi consumată). Legat de aceasta, însă, pot apare tot felul de situaţii de-a dreptul comice şi bizare. De pildă, se întâmplă ca unii soţi care, dorind să-şi reia soţia repudiată, pregătesc pentru ea o legătură fictivă cu un soţ “de teatru”, plătit bine pentru a juca acest rol.
Uneori, însă, actorul violează înţelegerea încheiată, pretinzând să-şi îndeplinească rolul de soţ în mod natural. Trecând peste partea umoristică a situaţiei, este de reţinut faptul că femeia musulmană este tratată de departe ca un simplu obiect de tranzacţie. Aflată la discreţia bărbatului, care o poate repudia atunci când doreşte. Nu este obligat să prezinte motivele care-l determină la acest act, femeia musulmană nu este altceva decât o simplă “piesă” de patrimoniu a soţului.
“Femeile sunt pentru voi ca un ogor; deci, intraţi pe ogorul vostru aşa cum voiţi!” (II, 233).
Inegalitatea dintre bărbat şi femeie rezultă mai ales din faptul că femeia nu se poate apăra, nu are drept la recurs şi nu-l poate repudia şi ea la rândul ei pe bărbat. Aşa cum o arată şi Coranul, femeile sunt, în primul rând, obiecte de plăcere pentru soţ.“Femeile sunt pentru voi ca un ogor; deci, intraţi pe ogorul vostru aşa cum voiţi!” (II, 233).
Divorţul propriu-zis, aşa cum îl întâlnim în ţările europene, este prezent şi în Islam, sub denumirea tatliq sau tafriqa. Acesta este pronunţat de către cadiu la cererea bărbatului sau a femeii în cazul “jurământului de anatemă”. Atunci când există impedimente pentru consumarea căsătoriei sau când una dintre părţi nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin prin căsătorie.
Conform prescripţiilor coranice, femeia adulteră era închisă până la moarte
“Împotriva acelora care preacurvesc dintre muierile voastre, chemaţi să facă mărturie patru dintre voi. Iar de au mărturisit, atunci ţineţi-le închise în case până la moarte” (IV, 15).
Tradiţia musulmană menţionează, însă, şi alte pedepse mult mai groaznice aplicate adulterinelor. Chiar în zilele noastre, subzistă încă în anumite ţări islamice practica de a lapida pe femeia adulteră.
“Femeia este îngropată de vie în pământ, doar capul rămâne afară, iar ceremonialul cere ca în primul rând al lapidatorilor să se afle soţul, copiii, părinţii, apoi vecinii. Se începe prin a se arunca în capul femeii condamnate pietricele, fiindcă ea nu trebuie să moară repede. Trebuie ca pedeapsa să dureze mult, până ce o ultimă piatră separă capul de trup”.