Reclamă

Cunoscută pentru dezinvoltura și stilul ei dezinhibat, Miley Cyrus nu se dezice. Artista continuă să spună lucrurile pe nume, chiar și atunci când este vorba despre subiecte sensibile, de care alții fug.

Cântăreața în vârstă de 27 de ani a acordat, zilele trecute, un interviu pentru publicația The Wall Street Journal. Cu această ocazie ea a vorbit despre noul ei proiect, care a făcut deja vâlvă, în mediul online. Este vorba despre noul ei show „Bright Minded”, pe care l-a demarat, la începutul lunii martie. Producția poate fi vizionată pe Instagram și se dorește o șuetă între prieteni, cu vedete internaționale, în văzul fanilor.

Până acum au acceptat invitația solistei artiști cunoscuți ca Reese Witherspoon, Dua Lipa, Demi Lovato, Selena Gomez sau Hailey Bieber. Miley a abordat cu invitații ei o gamă largă de subiecte. De la spiritualitate, religie, teme psihologice, până la povestirea unor amintiri sau dezvăluirea unor „secrete” de carieră, nimic nu a fost considerat tabu.

Celebritățile resimt diferit izolarea

Întrucât printe temele abordate s-a numărat și pandemia, Miley spune că multe vedete au ezitat să apară în show. Și asta pentru că nu se simt confortabil cu a vorbi despre condițiile lor de izolare. Cântăreața a recunoscut cu acest prilej că există o diferență mare între felul în care percepe „un om obișnuit” această perioadă și cum o face un VIP.

„Sunt sigură că multe dintre ezitările oamenilor în ceea ce privește participarea în cadrul show-ului se referă la faptul că nu e o idee tocmai bună ca celebritățile să își împărtășească experiența. Pentru că pur și simplu nu se compară (…) Viața mea a fost pusă pe pauză, dar nu am idee cum este această pandemie. Mă simt confortabil în spațiul meu, pot să pun mâncare pe masă și sunt stabilă financiar, dar aceste lucruri nu se aplică tuturor „, a continuat Miley.

Cel mai recent episod „Bright Minded” a fost publicat pe 18 aprilie, însă Miley a spus că plănuiește să lanseze noi episoade.

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro