Reclamă

Un studiu Eurostat, dat publicității ieri, arăta că, la nivelul anului 2019, 44% dintre români aveau probleme în a gestiona o problema neașteptată, care necesita o sumă mai mare de bani. Pentru români, se pare că la capitolul cheltuieli neașteptate intră costul unei intervenţii chirugicale, o înmormântare, înlocuirea unui automobil sau a unei maşini de spălat, după cum arată datele Eurostat.

Același studiu arată, în mod surprinzător pentru noi că există state care stau chiar mai rău decât noi. La nivel de Uniune Europeană, unul din trei (32%) locuitori nu putea face faţă în 2019 unor cheltuielii financiare neaşteptate.
În rândul statelor membre UE, ponderea persoanelor cele mai afectate într-o astfel de situație neprogramată este în Croaţia (52%), Letonia (50%), Grecia şi Cipru (ambele cu 48%), Lituania (47%) şi abia apoi România (44%).
La polul opus, mai puţin de un sfert dintre locuitori nu pot face faţă unor unor cheltuieli financiare neaşteptate în ţări precum Danemarca (23%), Cehia şi Olanda (ambele cu 22%), Luxemburg, Austria şi Suedia (toate cu 20%) şi Malta (15%), țări cu un nivel economic ridicat și o putere de cumpărare mai mare, în rândul cetățenilor.

Ca o constantă a ultimilor ani, cu cele mai mari dificultăți financiare se confruntă gospodăriile compuse dintr-o singură persoană, 40% din cei necăsătoriţi neputând face faţă unor cheltuieli financiare neaşteptate şi, în particular, 56% din persoanele necăsătorite cu copii. Ponderi mai mari se înregistrează de asemenea în rândul femeilor necăsătorite (43%), decât în rândul bărbaţilor necăsătoriţi (36%).

Specialiștii se așteaptă ca, după terminarea pandemiei, situația să fie chiar și mai dificilă pentru europenii grav afectați de ceea ce se întâmplă în toată lumea, în acest moment.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro