Reclamă

Registrul Auto Român dă vestea cea mare! Începând de astăzi, românii vor putea afla cu ușurință date despre daunele vehiculelor înmatriculate în România. În doar câțiva pași simpli, oamenii vor putea afla informaţii despre majoritatea vehiculelor pentru care au fost înregistrate oficial, la societățile de asigurări, avarii produse pe teritoriul țării noastre. Toate acestea se vor face prin intermediul unei aplicații.

Aplicaţia se numește Istoric Vehicul și este disponibilă pe site-ul oficial www.rarom.ro.

Registrul Auto Român vine astfel în sprijinul clienţilor săi care vor să cunoască cât mai multe informaţii despre vehiculul pe care vor să îl achiziționeze sau despre care vor să știe mai multe din motive personale.

Cum functionează aplicația?

Registrul Auto primește informații de la instituțiile autorizate de colectare a datelor și de la atelierele de reparații.

Astfel, la interogarea prin aplicaţia Istoric Vehicul, împreună cu informaţiile oferite gratuit de RAR (de exemplu valoarea indicată de odometru) se precizează şi faptul că pentru acel vehicul există disponibil un istoric de daune, care poate fi oferit contra cost.

Tariful este de 35 de lei şi se achită online.

Pentru a accesa aplicaţia, clienţii trebuie să introducă seria de caroserie/saşiu şi o adresă de e-mail validă.

Ce conține istoricul de daune pe care românii îl primesc în urma plății la RAR.

  • Zona de avarii, inclusiv poziţionarea acestora pe un vehicul – machetă;
  • Intervalul valorii devizului de reparaţie;
  • Intervalul indicaţiei odometrului la data întocmirii devizului;
  • Dacă a fost o daună majoră din punct de vedere economic;
  • Dacă au fost afectate principalele elemente de siguranţă sau din structura de rezistenţă.
  • Toate informaţiile pe care le veţi introduce în sistemul informatic, pentru a afla datele de care sunteţi interesat, sunt protejate conform normelor GDPR,notează stiripesurse.

Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro