Reclamă

Rezultatele testelor PISA pe care elevii români le-au susținut în anul 2018 au fost dezastruoase, iar verdictul pus de specialiști este unul într-adevăr tragic: copiii din România suferă de analfabetism funcțional.

Ministrul Educației și a Culturii a fost pus în situația în care să explice aceste rezultate, în special pentru că ele sunt mult mai slabe decât în anii precedenți și ar trebui să fie un semnal de alarmă despre stare învățământului din prezent.

Specialiștii au declarat că statul român nu a fost pregătit deloc pentru aceste rezultate, iar acum când au fost publicate, încearcă pur și simplu să fugă de responsabilitate. Situația învățământului românesc este una tragică, iar singurele victime ale acestei incompetențe sunt chiar elevii, generațiile noastre viitoare

Ministrul Educației și al Culturii, Monica Anisie, a fost pusă în situația în care să explice aceste rezultate, în special pentru că ele sunt mult mai slabe decât în anii precedenți și ar trebui să fie un semnal de alarmă despre starea învățământului din prezent.

Conform comunicatului de presă prin care aceasta a ales să dea explicațiile cuvenite, efortul depus de elevi pentru aceste teste nu a fost unul foarte mare, în special pentru că nu era o evaluare obișnuită pentru ei. Din această simplă frază reiese că cei vinovați sunt elevii, ci nu sistemul care an de an eșuează în a-i pregăti.

Mai mult, ea a pus rezultatele proaste și pe baza mediului de proveniență a copiilor. Conform ei, elevii din care provin din medii socioeconimice cu nivel scăzut au avut rezultate mai proaste decât cei din medii mai dezvoltate.

Programele după care au învățat elevii ar fi un alt factor, deoarece acestea au fost actualizate în anul 2016, iar cei testați au fost încă parte a învățământului de modă veche.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro