Prim-vicepreședintele liberal Rareș Bogdan a publicat recent un mesaj prin care arată că partidul din care face parte nu vrea să participe la niciun fel de complicități politice. Atât toţi liberalii, cât și președintele Klaus Iohannis sunt foarte hotărâți să continue lupta cu PSD până când membrii acestui partid vor dispărea din conducerea statului român.
Rareş Bogdan, despre Klaus Iohannis: „Cred că a fost foarte limpede că nu tolerează niciun derapaj de la voința românilor. Complicitățile ne pot demola, iar noi avem de construit. Se anunță câteva bătălii dure, dar suntem în picioare și nu ne tremură genunchii. La luptă cu toții! Avem pentru ce: o țară normală, pentru oameni harnici, onești și inteligenți. Pentru toți românii!”, a postat liberalul, pe Facebook.
În ședința conducerii PNL de luni, președintele Klaus Iohannis a declarat că sunt foarte multe solicitări de la români, menţionând că se discută în spațiul public despre legile justiției, posibilitatea de alegere a primarilor în două tururi, recursul compensatoriu, bugetul și multe altele.