Reclamă

Încrederea românilor în autorități și în sistemul de sănătate din România se poate observa și în cifrele unui studiu realizat de 14 cercetători de la Harvard, Oxford, Princeton, Cambridge şi MIT. Aceștia au analizat percepția cetățenilor lumii la pandemie și la efectele acesteia asupra populației. Concluzia în cazul românilor este una tranșantă, după cum dezvăluie, pentru Libertatea, Jon Jachimowicz, profesor la Harvard Business School.

“Românii sunt printre cei mai anxioși din lume(…), a spus profesorul Jachimowicz.

Studiul a fost realizat pe un număr de 100 de mii de respondenți și arată că, la nivel global, aproape 80% dintre oameni sunt de acord cu închiderea afacerilor şi instituirea carantinei. Problema este că cetățenii cred că doar ei gândesc aşa, nu şi cei din jur, ceea ce îi umple de nesiguranță în privința rezultatelor, pe români mai ales.

Mai mult decât atât, în România, aproximativ două treimi dintre cei care au răspuns sondajului cred că reacţia autorităţilor a fost suficientă (peste media globală, de circa 58%) şi numai 5% dintre români cred că măsurile au fost excesive.

Cifrele arată că, întrebaţi în ce măsură cred că reacţia publică a fost insuficientă pentru limitarea răspândirii virusului, românii s-au situat pe locul 3 în lume, după India şi Republica Dominicană. La polul opus, cei mai relaxaţi au fost chinezii, cehii, filipinezii şi sud-coreeni.

Profesorul avertizează că aceste percepţii greşite fac ca oamenii să fie mai stresaţi, să se teamă că nu se face tot ce trebuie pentru combaterea răspândirii virusului şi să sufere de depresie, probleme cu somnul şi probleme de concentrare.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro