Anul dificil se anunță deja pentru tot domeniul agricol, dar și pentru omenire.
Potrivit specialiștilor, seceta pedologica deja instalată și ajunsă în acest stadiu, nu mai poate fi oprită nici măcar cu o serie de ploi zdravene. Totodată aceștia nu exclud ncii instalarea unei secete hidrologice.
Climatologii sunt de părere că nivelul de apă din sol nu poate urcă, chiar dacă plouă, din cauza temperaturilor ridicate și a fenomenului de evaporare a apei.
”Efectul reducerii precipitațiilor și al creșterii temperaturii, deci creșterea evaporației a ceea ce a mai rămas din nivelul de apă din sol înseamnă o secetă în sol. Dacă nu va plouă vor fi influențe în debitele râurilor, vom vorbi de secete hidrologice. Suntem într-o situație asemănătoare, bineînțeles care diferă, dar luând că reper luna aprilie și precipitațiile din această lună, în ultimii 60 de ani cea mai secetoasă lună aprilie a fost în 2007. A fost un an în care, tot așa, iarnă a fost caldă, fără zăpadă multă, și din păcate în vară am avut secetă puternică” a menționat climatologul Roxana Bojariu.
Luna mai este în general cea mai ploioasă luna din an, așadar este posibil să apară vijelii sau tornade, avertizează specialiștii.
”Nu știm efectiv cum va evolua situația acum pentru că sunt încă multe lucruri care pot să intervină și poate că luna mai, care climatic vorbind este cea mai ploioasă lună de primăvară va putea să aducă un oarecare echilibru, dar e clar că ne îndreptăm iarăși către fenomene extreme și atunci când nu e val de căldură avem aceste furtuni puternice în care chiar dacă plouă mult, avem o cantitate mare, apă nu încarcă suficient solul.” a mai adăugat climatologul Roxana Bojariu.
Totodată, climatologul susține că pe lângă valul de fenomene extreme, este posibil să ne confruntăm și cu valuri de căldură în diferite perioade ale anului.