Reclamă

Fostul fotbalist roman, Ciprian Marica, a ajuns să fie subiectul preferat al tuturor glumelor și ironiilor de pe internet, după ce, ieri, a fost făcută publică o filmare în care este prins la hotel, alături de amantă, chiar de catre sotul acesteia.

Ceea ce este si mai incredibil este faptul ca amanta a avut tupeu sa se pozeze cu Ioana Marcu, iubita lui Marica, chiar in ziua cu pricina, potrivit GSP. După ce s-au intalnit si s-au fotografiat, cele doua si-au vazut de treaba lor, doar ca treaba uneia dintre ele era chiar cu iubitul celeilalte.

Poza de mai jos este distribuita pe retelele de socializare cu o descriere care se potriveste perfect: „Mama la copii vs pofta inimii”. Potrivit GSP, imaginea cu pricina a fost realizată chiar în ziua în care Marica a fost prins, doar în prosop, în hotelul unde s-a „nebunit” cu doamna respectivă.

Nimeni nu stie inca daca Ioana Marcu, iubita lui Ciprian Marica si mama celor doi copii ai lui, stia de amantlac inca din 2019, sau daca a aflat acum, din presa. Ce e clar pentru toata lumea este ca femeia este pusa acum intr-o situatie de-a dreptul stânjenitoare.

Blonda nu a dat inca o declaratie pentru a lamuri situatia, insa a postat in miez de noapte o imagine care face cat 1000 de cuvinte. Ioana Marcu a publicat o fotografie în care apare alături de Marica, dar tinand capul in jos, semn că a ales să rămână alături de el, de dragul copiilor ei, insa se simte pusa intr-o situatie rusinoasa.

 


Reclamă

Share.

Pasionata de jurnalism cu o experienta de peste 20 de ani. A lucrat la publicatii precum capital.ro, evenimentul zilei cat si digi24.ro

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro