Se pare că Iancu Sterp nu este singurul concurent de la Puterea dragostei care a vrut să participe la Survivor România. Prietenul cel mai bun al lui Iancu Sterp a decis să vorbească în sfârșit despre acest subiect.
Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Iancu Sterp de la Puterea dragostei a vrut să participe şi el la emisiunea concurs de la Kanal D, Survivor România. Alex Bobicioiu a dat probe în secret la Survivor România, și chiar s-a descurcat foarte bine.
”Mi-ar fi plăcut să ajung în Republica Dominicană, este un show total diferit, interesant, provocator, în plus, eu sunt o fire sportivă. De aceea, m-am înscris! M-am prezentat la probe și am scos timpi buni pe trasee, dar nu am avut noroc să fiu selectat. Poate, data viitoare! Mă bucur însă pentru Iancu, este foarte bun și sper să câștige competiția”, a spus Alex Bobicioiu.
La început, nimeni nu-i dădea vreo șansă în emisiune, dar acum Iancu Sterp face furori în Repulica Dominicană și se află printre cei mai puternici.
”O să dau ce e mai bun din mine. O să lupt ca să îmi demonstrez că locul meu e acolo. Nu cred că o să mă accidentez, pentru că mă știu pe mine, sunt puternic. O să am nevoie însă de un strop de noroc, să nu-mi pierd răbdarea. Votați-mă dacă vreți să rămân acolo cât mai mult”, le-a transmis Iancu Sterp fanilor săi.