Reclamă

Vestea mult-așteptată a venit! Noua Zeelendă este prima țară care a anuțat oficial că a câștigat lupta cu Coronavirusul, după ce a reușit să limiteze și apoi să oprească răspândirea comunitară.

Practic, conducerea țării anunță că noul virus a fost eliminat și că numărul de cazuri noi este tot mai mic și mai ușor de urmărit. Ieri, de exemplu, în Noua Zeelandă a fost raportat un singur caz nou, după cum semnalează BBC. Numărul total al îmbonăvirilor s-a menținut sub 1500 în această țară, în care cetățenii au respectat foarte strict măsurile de distanțare socială. Și decesele au fost limitate la cifra de 19.

Anunțul de eliminare a virusului făcut de premierului Jacinda Ardern vine cu doar câteva ore înainte ca Noua Zeelandă să relaxeze o parte dintre restricțiile impuse. De la miezul nopții se redeschid unitățile școlare și activitățile neesențiale de afaceri, chiar și barurile și restaurantele. Există totuși recomandarea ca regulile de distanțare socială să se păstreze și în perioada următoare.

„Redeschidem economia, nu şi vieţile sociale ale oamenilor”, a declarat premierul țării, completînd cu atenționarea că țara „trebuie să rămână vigilentă”, întrucât neglijența poate duce la noi îmbolnăviri.

Și directorul general al Sănătății din Noua Zeelandă, Ashley Bloomfield, a declarat că numărul redus de cazuri noi din ultimele zile demonstrează că „că ne-am atins obiectivul de eliminare din comunitate”, cu precizarea că oamenii nu trebuie să se aștepte că nu vor mai apărea cazuri noi, ci că acestea vor fi puține, iar contacții epidemiologici vor fi ușor de identificat.

Rezultatele pozitive înregistrate de Noua Zeelandă sunt puse pe seama măsurilor restrictive impuse de autorități încă de la primele cazuri de COVID-19 semnalate în țară. Din acel moment s-au închis frontierele, noii sosiți în țară au fost carantinați, iar testarea și stabilirea contactelor au fost făcute cu strictețe, pe scară largă.

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro