Reclamă

Simona Halep a avut parte de o mare surpriza atunci cand a vazut ca site-ul WTA a publicat un material de excepție despre cariera ei.Articolul publicat conține 21 de imagini sugestive realizate de-a lungul carierei tinerei romance.

Simona Halep este portretizata in imagini de la victoria împotriva Elenei Bogdan, în turneul junioarelor de la Roland Garros în 2008 până la memorabilul succes de la Wimbledon, când a invins-o pe Serena Williams.

WTA a realizat mai multe astfel de materiale prin care recunoaște marile valori ale tenisului mondial, iar românca noastra merita pe deplin locul în galeria celebrităților. Are numai 28 de ani, dar a castigat tot ce se putea castiga pentru un sportiv de performanta. A fost pe locul 1 WTA luni la randul, s-a mentinut in top 10 ani buni, a castigat titluri de Grand Slam. Tot ce ii mai lipseste este o prezență la Jocurile Olimpice, iar acest lucru se va intampla la Tokyo 2021.

Pentru ca toate competitiile de tenis au fost anulate din pricina coronavirusului, Simona Halep nu a mai disputat un meci oficial de pe 22 februarie, atunci când a învins-o pe Elena Rybakina în finala turneului de la Dubai.

Drept dovada a devotamentului pe care il poarta Romaniei, Simona Halep s-a alăturat inițiativei lui Ștefan Mandachi, pentru a strange fonduri pentru Suceava. Simona a donat câteva obiecte personale de suflet, care vor fi scoase la licitație pentru obținerea fondurilor necesare spitalelor din Bucovina, atat de incercate in lupta impotriva coronavirusului.

„O nouă mega surpriză pentru Suceava din partea unui simbol al României. Simona Halep a donat o rachetă de tenis, o minge și un tricou de la Wimbledon, cu semnătură. Obiectele super-valoroase au fost oferite campaniei www.1cm.ro, la inițiativa Nicoletei Negură, care le-a primit de la tatăl Simonei Halep, în scop umanitar. Prima tentație a fost să le păstrez eu (și să donez la Crucea Roșie o sumă de bani) dar e clar că nu e momentul acum: Suceava are mai mare nevoie de ele și am convingerea că se va găsi un cetățean să ofere o sumă consistentă pe aceste obiecte ”, a scris Mandachi în postarea sa de pe Facebook.

 


Reclamă

Share.

Pasionata de jurnalism cu o experienta de peste 20 de ani. A lucrat la publicatii precum capital.ro, evenimentul zilei cat si digi24.ro

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro