Reclamă

Într-o postare pe o rețea de socializare, fostul premier i-a criticat pe cei de la PNL pentru această decizie.

,,Ce ne oferă guvernarea PNL: în loc de demisii ale incompetenților, demiteri ale specialiștilor. Doctorul Adrian Streinu-Cercel e unul dintre puținii care au avertizat din timp asupra nevoii ca România să se pregătească pentru pandemia COVID-19 și unul dintre cei care au condus și conduc cu profesionalism efortul de combatere a bolii,” a scris Viorica Dăncilă.

Fosta președintă a PSD și-a continuat atacul și le-a reproșat celor de la PNL că sunt preocupați doar de propria imagine, în detrimentul românilor.

,,Politrucii de la putere, care visau anticipate săptămâni în șir după ce OMS a dat alarma privind COVID-19, au însă o singură preocupare permanentă: propria imagine. Pentru această imagine își atribuie merite care nu le aparțin, iar la nevoie caută sau inventează vinovați. Și, evident, sunt obsedați să nu-i pună cineva în umbră,” a mai adăugat aceasta.

Viorica Dăncilă a mai atras atenția că pentru deciziile luate, PNL ar putea fi taxat de români la alegeri.

,,Românii nu se pot baza pe guvernanții liberali fiindcă ei nu înțeleg empatia, nu practică solidaritatea, nu respectă expertiza. De când au venit la putere, liberalii s-au ocupat doar de ei și ai lor. Și-au pus oameni în funcții peste tot, au făcut rectificare bugetară doar pentru primarii lor, au căutat să modifice legislația și calendarul electoral după propriul interes. Nici criza nu i-a schimbat și nimic nu le poate schimba felul de-a face politică. Dar românii îi pot trimite acasă și o vor face la alegeri!”


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro