Reclamă

Actualul Ministru al Educației, Monica Anisie, a ieşit public cu noi declaraţii legate de cea mai arătoare problemă după criza economică şi medicală, criza din învăţământ. Monica Anisie a explicat totul despre posibilitatea de redeschidere a școlilor după 15 mai, dar şi cum se va dace finalizarea anului școlar şi care este planul de organizare al examenelor de Capacitate şi Bacalaureat.

În acest context, Monica Anisie a mai declarat faptul că deciziile nu se vor lua individual, ci în echipă, pentru a stabili clar şi sigur modul în care vor putea fi protejaţi atât elevii, cât şi profesorii.

”În acest moment, am reluat cursurile în format on-line, pentru că până ieri (miercuri – n.r.) am avut vacanța de Paște.

Aș dori să îi rog pe colegii profesori să țină legătura cu elevii.

Pe data de 15 mai încetează starea de urgență, dar noi trebuie să ne menținem sănătoși în continuare, să ne preocupe sănătatea copiilor”, a declarat Monica Anisie, în direct la Antena 3.

Cred că momentul cel mai bun pentru reluarea cursurilor în școli este acela când specialiștii din Ministerul Educației ne vor spune că nu va exista niciun pericol pentru elevi, studenți dar și pentru profesori.

Puteam spune că epidemia de coronavirus a fost o experiență pentru noi toți, iar viața după COVID-19 va fi o lecție pentru noi toți: să învățăm să ne spălăm pe mâini, să păstrăm regulile de distanțare socială”, mai spune Monica Anisie.

Se va finaliza anul şcolar?

Legat de această problemă, Monica Anisie este de părere că se vor deschide şcolile gradual.

”Măsura de suspendare a cursurilor a luat-o Comitetul Special pentru Situații de Urgență. Cred că tot acest Comitet va trebui să hotărască momentul în care trebuie reluate cursurile.

Suntem o echipă. Nu pot spune eu, ministrul Educației, care este momentul în care sănătatea copiilor sau a profesorilor nu va mai fi pusă în pericol.

Pot să le spun tuturor, la acest moment, că vom încheia într-o formă sau alta anul școlar. Anul școlar se va finaliza, iar examenele naționale vor fi date”, a mai spus Anisie.

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro