Izolarea are culoarea roz în India, după ce 150 de mii de păsări au luat cu asalt orașul Mumbai.
Este vorba despre un stol de păsări flamingo, care, profitând de faptul că oamenii stau acasă au făcut un popas, în zona atât de aglomerată în mod normal. Imaginile cu orașul roz au uimit oamenii din toată lumea.
Societatea de Istorie Naturală din localitate estimează că numărul păsărilor care au migrat pe fondul retragerii oamenilor în case a crescut cu 25%, după cum citează Mediafax.
Acesta nu este singurul caz în care animalele sălbatice au intrat în zonele de obicei foarte populate de oameni. Profitând de izolarea celor care de obicei le făceau rău pinguini, urși, vulpi și chiar și leoparzii au fost surprinse în ultimele săptămâni în orașe din toată lumea.
Mai mult decât atât, absența oamenilor are efecte pozitive și în ceea ce privește poluarea.
În China, de exemplu, prima țară lovită de Coronavirus, care a instituit carantina la începutul acestui an, rezultatele au fost uimitoare. Specialiștii ministerului chinez al ecologiei și mediului spun că numărul zilelor cu aer de bună calitate a crescut, în medie, cu 21,5%, în luna februarie.
O altă declarație care a făcut vâlvă în toată lumea este aceea a profesorului american Marshall Burke, care studiază sistemele pământului la universitatea Stanford și care a concluzionat, în urma unui studiu, citat de portalul forbes.com că blocada impusă contra răspândirii coronavirusului a salvat probabil, în China, mii de vieți de copii sub cinci ani și zeci de mii de vieți de bătrâni de peste 70 de ani, prin reducerea emisilor particulei PM2.5, considerată cauză primară a deceselor provocate de poluarea atmosferică.