Reclamă

Gabriela Firea susține că va fi imposibil că fiecare copil respectiv adolescent în parte să poarte măștile de protectie non stop. Primarul Capitalei susține că autoritățile trebuie sa ia în calcul mai multe variante și chiar să găsească soluții viabile pentru încheierea anului școlar.

”Copii cu masca de protecție la școală mi se pare o imagine dureroasă. Sfâșietoare. Iar pentru elevii din clasele mici, aproape imposibil. Sunt foarte activi, nerăbdători, aleargă, se mișcă…e normal! De aceea sunt copii! Am spus și ieri, și aseară, la TV, că nu văd că pe o soluție bună redeschiderea grădinițelor și a școlilor după 15 mai. Este, încă, foarte periculos! Virusul e printre noi! Din ce în ce mai agresiv! Copiii, prin natură lor, nu vor putea respectă cu strictele măsurile sanitare și de distanțare socială.”

Edilul a declarat că în mod cert, cei mici vor putea petrece o ora sau două cu măștile atașate, însă permanentizarea acestui accesoriu este imposibilă. Gabi Firea susține că în mod cert va fi inevitabilă contaminarea cu virusul COVID-19.

”Se vor contamina, vor face forme ușoare (Slavă Domnului!) dar vor transmite coronavirusul cadrelor didactice și părinților, bunicilor. Va fi o nenorocire! Vor fi mii de îmbolnăviri. Statistică noastră relativ sub control, pentru că se testează infim, va fi dată peste cap. Atunci să vedem cum va fi gestionată o criză majoră! Ne-a ferit Cerul până acum! Și nu e vorba de statistici! Ci de viața oamenilor! Haideți să nu stricăm tot ce am obținut cu eforturi imense până acum ”, a susținut Gabriela Firea pe pagină ei de Facebook.

În prezent, elevii sustin orele online, în limita a 40-50 de minute fiecare curs. Orele au fost adaptate astfel încât să fie interactive pentru cei mici.

 


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro