Strămoșii noștri au avut o religie care se asemăna foarte mult cu cea a Creștinismului, se pare cu multe din tradițiile străvechi, devenite păgâne. Aceste obiceiuri din bătrâni sunt așa numitele supersitiții cu specific românesc.
Un important membru al lojei masonice, posibil protector al lui Horea, a fost surprins de modul în care alegeau românii din secolul al XVIII- lea. Însemnările sale din lucrarea Călătorii în Banatul Timişoarei, Transilvania şi Ungaria nu ne fac deloc cinste.
„În ce priveşte religia, nu prea ştiu ce să va spun, totuşi ei mărturisesc că fac parte din cei pe care noi îi numim graeci Ritus non Unitorum. Dar, de fapt, ei n-au mai multă religie decât vitele lor; afară de posturile lor repetate care se întind aproape de jumătate de an şi care sunt atât de stricte că nu îndrăznesc să mănânce deloc nici came, nici ouă, nici lapte, abia dacă mai au vreo idee şi de alte îndatoriri religioase. Dar, postul acesta, ei il ţin cu atâta sfinţenie, încât nimic nu-i poate face să-l uşureze sau să-l întrerupă, chiar dacă nesocotesc toate celelalte legi divine sau umane. Un tâlhar nu-şi va îngădui să se înfrupte împotriva acestei abstinenţe şi nici nu-şi va dezmierda nevasta sau pe a altuia de teamă că Dumnezeu nu i-ar mai binecuvânta isprăvile sale. Riturile sau ceremoniile acestui popor aduc mai mult cu păgânismul decât cu religia pe care o marturisesc ei; de exemplu, niciodată o femeie la ei n-ar îndrăzni să omoare un animal de orice fel ar fi”, scria Ignaz von Born.
Se pare că posturile repetate lăsau urme adânci în creștinii români. Exista o diferență enormă între comportamentul oamenilor din timpul postului și timpul care urma acestuia. Nimeni nu era iertat de acestă frenezie care ajungea de la țărani până la intelectuali. Funcționărimea din secolul al XIX-lea se bucura din plin zilele libere.
„Cam două sute zece zile din an sunt sărbători şi ele sunt păzite cu stricteţe de băştinaşi, cel puţin în privinţa încetării oricărui fel de muncă. Celor din slujbele publice, deşi nu fac nimic într-un atât de lung răstimp al anului, li se mai dă, pe deasupra, două săptămâni de vacanţă la Paşte, precum şi în timpul celor mai călduroase zile de vară. În aceste zile sterpe şi primejdioase de trândăvie, când îndeletnicirea de căpetenie a boierilor este de a căuta mijlocul de a-şi omorî timpul în afara caselor, cei din clasele de jos petrec cheltuindu-şi lefurile în cârciumi, unde sunt ţinute femei uşoare în scopul de a atrage un număr cât mai mare de clienţi; acestea propagă, împreună cu viciul, cea mai îngrozitoare din toate bolile care lovesc fiinţa omenească”, afirma William Wilkinson.