Ariana Grande a fost foarte ocupată în ultima vreme, în special pentru că artista se află momentan într-un tur mondial intitulat Sweetener. Până în prezent, ea a susținut 84 de concerte, însă se pare că obosela și presiunea acestor reprezentații au prins-o din urmă.
Cu toate că starea cântăreței nu este una foarte bună în prezent, se pare că ea este suficient de ambițioasă încât să nu renunțe la spectacolele sale. Este un sacrificiun enorm pe care ea îl face, în special pentru faptul că propria sănătate ar trebui să fie cea mai importantă pentru oricine.
Într-o postare recentă pe pagina sa oficială de Instagram, Ariana a făcut anunțul care i-a îngrijorat pe fanii acesteia:
„Mă dor încă gâtul și capul și îmi este foarte greu să respir în timpul show-ului. Ultimul lucru pe care vreau să îl fac este să anulez un concert în acest moment, în special pentru că au mai rămas atât de puține. Apreciez fiecare moment din această experiență.”
La acest mesaj, Ariana a ținut să își ceară iertare în fața fanilor în cazul în care nu va reuși să susțină un spectacol.
În cele din urmă, ea a fost nevoită în cele din urmă să își anuleze show-ul următor, motivându-se în fața publicului că nu poate înghiți nimic, iar durerea este insuportanilă. Ariana și-a cerut scuze tuturor celor care așteptau să o vadă, asigurându-i pe toți că banii le vor fi returnați în cel mai scurt timp posibil.