Reclamă

Deși  are o situație destul de grea acest lucru nu l-a oprit pe tânărul de 16 ani să-și construiască propria casă.

Adolescentul provine dintr-o familie fără prea mari posibilități, dar acestă situație nu l-a descurajat. Băiatul a mers la muncă cu ziua, și chiar a vândut bălegar pentru a putea strânge bani pentru a cumpăra materiale necesare.

Georgică este cel mai mic dintre cei 12 copii ai familiei Ştefan, din satul Cocani, Dâmboviţa.

În timp ce frații și surorile lui s-au mutat la casa lor, băiatul a rămas alături de părinți, în casa veche de 70 de ani.

“Casa asta e mai bătrână ca mine, are peste 70 de ani”, spune mama băiatului, Geta care are 63 de ani.

Mama lui Georgică, povestește că băiatul a renunțat la școală și a mers să pască caprele în câmp.

“N-a vrut şi n-a vrut. Când avea 9 ani, povesteşte mama, i-am luat nişte capre, l-am trimis cu ele, s-a chinuit mult. Caprele au făcut căpriţe, a vândut căpriţele şi a pus banii deoparte”.

Totuși, tânărul a învățat să scrie și să socotească puțin de la surorile lui mai mari.

“Nu recunoaşte, dar regretă acum că nu s-a dus la şcoală, ca toţi copiii. Poate se duce după ce termină casa, că e bună şi cartea, te descurci mai uşor în viaţă”, spune Iuliana, sora măritată în sat.

Însă chiar și fără școală băiatul a învățat să citească un plan de construcții și să măsoare, după ce aproape doi ani de zile și-a făcut ucenicia pe șantier.

A vândut bălegar pentru a strânge bani

Toată vară băiatul a strâns bălegarul din curtea părinților sau de prin vecini și a mers și la vândut prin sat.

“Pe la noi, lumea vinde bălegarul, dar i l-a dat lui, să-l vândă el. Şi a luat 50 de lei de căruţă, cât să-i dea omul? El a fost mulţumit, că nici nu e greutate aşa mare la lopată. Şi când a făcut 105 milioane (n.r. – 10.500 de lei), s-a apucat să-şi cumpere BCA-ul. Şi i-a mai dat lumea din sat câte 5 milioane, cât 1 milion…”, povestește mama băiatului.

Pentru a pune pe picioare întregul proiect, Georgică este ajutat de cei doi prieteni din sat.
Cu toate că nu știe cu ce bani sau când va termina casa, băiatul știe că această casă va fi terminată.

“Aici e holul, aici e baia, aici, bucătăria. Cu sobă. Aici e camera pentru mama”.

Sursă: Libertatea.ro 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro