Reclamă

Felul în care Iisus Hristos a fost crucificat reprezintă un moment cu o importanță marcantă în Biblie. Acest eveniment extrem de important pentru creștinii de pretutindeni, se sărbătorește în Vinerea Mare. Cu toate acestea, există foarte multe întrebări și prea puțin reăspunsuri despre cum a decurs tot procesul crucificării Mântuitorului. Meredith Warren, specialistă în ceea ce înseamnă domeniul religiei, menționează faptul că sunt prezente foarte multe informații în contradicoriu în Biblie cu privire la acest aspect.

Experții în domeniul religiei specifică faptul că în primele Evanghelii, de exemplu Evenghelia după Toma, nu apare descris acest moment. Dintr-o altă perspectivă privind, în ceea ce privește Evangheliile canonice ( cum ar fi Matei, Marcu, Luca și Ioan), momentul crucificării Mântuitorului este descrisă în moduri total duferite.

Se pare că Noul Testament nu cuprinde nicio Evanghelie în care să se descrie exact procesul prin care Iisus Hristos a fost crucificat. De pildă, în Evanghelia după Ioan se specifică faptul că au fost bătute cuie în palemele și picioarele Mântuitorului. Aceste amănunte apar sau sunt deduse și din Evanghelia după Petru, mai exact în versetul cu numărul 21, loc în care se specifică faptul că i-au fost scoase cuiele din mâini după ce a murit.

În preajma secoleleor I-II d. Hr., după ce au fost identificate aceste informații, anumiți creștini susțineau faptul că au găsit cuiele care au fost folosite pentru crucificarea lui Iisus Hristos. Însă, istoricii nu se pot pronunța, pentru că, pentru moment, aceste obiecte găsite nu pot fi asociate cu răstignirea Mântuitorului.

În seculul II d. Hr., a apărut, de altfel, prima reprezentare a crucifiării lui Iisus Hritor, numită ,,Alexamenos Graffito”. Se pare că în această reprezentare imaginea lui Iisus nu este venerată, ci, mai degrabă, batjocorită. În această reprezentare, Mântuitorului i se atribuie un cap de măgar, ci nu de om. Conform spuselor cercetătorilor, această imagine a fost concepută de cei care erau împotriva religiei creștine, cu toate acestea, însă, aceștia aveau asimilate câteva noțiuni din acest cult. În imagine apare textul ,,Alexamenos îşi evnerează zeul”.

Privind dintr-o altă perspectivă, din primele indicii care au legătură cu modul în care s-a produsc curcificarea, se deduce faptul că mâinile lui Iisus au fost leagte cu sfori. Acastă imagine apare pe o piatră de inel, desoperire făcută în Germania, la Konstanz.

Piatra preţioasă descoperită la Konstanz (Foto:theconversation.com/British Musem)
Piatra preţioasă descoperită la Konstanz (Foto:theconversation.com/British Musem)

Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro