Reclamă

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat crede că după Paște s-ar putea trece la relaxarea restricțiilor legate de starea de urgență, însă totul ține de români.

„Depinde cum evoluăm – din cauza asta am insistam noi mult la respectarea regulilor. Am început cam cu același număr de cazuri ca al Spaniei și vedeți că România a evoluat mai bine, dar am luat niște măsuri mai rapide de distanțare socială”, explică Arafat.

“Mai avem un pic până trecem hopul” și de aceea ar trebui ca măsurile de distanţare socială să fie respectate în continuare. Secretarul de stat Raed Arafat a mai precizat că se va face o evaluare a situaţiei după Paşte, pentru a vedea dacă măsurile de distanţare socială ar putea fi relaxate sau menținute. Dacă respectăm măsurile care sunt în vigoare acum, fără să fie înăsprite, dar respectate și să trecem prin perioada Paștelui respectând aceste măsuri, e posibil ca după asta, în funcție de cum evoluează lucrurile – pentru că va necesită câteva zile după perioada Paștelui să vedem dacă este vreun impact – și dacă vedem că numărul cazurilor rămâne stabil sau începe să scadă, cu siguranță vor începe să fie luate măsuri treptate de relaxare, a explicat șeful DSU, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.

Arafat a mai povestit că, în comparație cu alte state, în România, numărul deceselor este încă unul controlat și depinde doar de oameni evoluția viitoare. La ora actuală, România se luptă cu apaorpe 7000 de îmbolnăviri de coronavirus și aproape 400 de decese.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro