Reclamă

Economia va fi afectată serios de criza provocată de coronavirus, iar acest anunț este făcut chiar de Virgil Popescu, ministrul Economiei, în direct la Radio România Actualităţi.

Economia are o contracţie cuprinsă între 30 şi 40%, iar după ce va fi atins vârful epidemiei, această criză ar putea intra pe o pantă descendentă. Ministrul susține că această situație a fost analizată și sunt pregătite măsuri pentru relansarea economiei, conform Agerpres.

„Suntem, evident că suntem afectaţi, chiar foarte afectaţi. A scăzut practic economia, putem să spunem că are o contracţie deja între 30 şi 40% şi încă nu ştiu dacă am ajuns, după estimările mele cel puţin. În perioada imediat după Paşte am ajunge la vârful epidemiei, după care am putea vorbi de o pantă descendentă a acestei crize, pantă descendentă în care vrem să avem deja măsurile pregătite pentru relansarea economiei”, a spus Virgil Popescu, întrebat despre pierderile provocate în economia românească.

Ministrul a anunțat că cele mai afectate domenii de pandemia provocată de coronavirus vor fi turismul, HoReCa, transporturile, precum şi industria auto, care a fost oprită.

„Uşor, uşor, industria auto se pare că îşi revine. Este un lucru îmbucurător. Am primit semnale şi din teritoriu, de la industria auto de pe orizontală, de la componente, că se iau în calcul scenarii de pornire. Un mare producător din România, începând de astăzi, 13 aprilie, în Târgu Jiu în Caransebeş şi în Drobeta Turnu Severin, face cablaje auto. Am informaţii, inclusiv de la Dacia că se pregătesc ca începând cu data de 21 să înceapă uşor producţia în zona de motoare şi cu mai puţini salariaţi, dar să înceapă producţia, ca şi companiile de care v-am spus înainte, dar în continuare avem domenii care sunt lovite: industria serviciilor. Gândiţi-vă că toate companiile, toate întreprinderile mici şi mijlocii care au fost lovite direct de coronavirus şi închise prin ordonanţele militare, practic ele sunt în momentul de faţă fără activitate”, a mai spus Virgil Popescu.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro