Coca-Cola ar putea fi nevoită să crească producția de sticle de plastic în Statele Unite, ca urmare a tarifelor impuse de președintele Donald Trump asupra importurilor de oțel și aluminiu, conform declarațiilor făcute de CEO-ul companiei, James Quincey. Tarifele pentru aluminiu, material principal pentru cutiile de băuturi, ar putea duce la scumpiri, obligând astfel gigantul american să se concentreze mai mult pe ambalajele din plastic.
„Dacă un tip de ambalaj va avea de suferit din cauza creșterii costurilor, vom continua să folosim restul de ambalaje care să ne permită să concurăm eficient pe piață”, a afirmat James Quincey într-o întâlnire cu acționarii. „De exemplu, dacă aluminiul devine mai scump, ne vom concentra pe PET-uri”, a adăugat el.
Aceste schimbări vin într-un moment în care Coca-Cola a fost desemnată de grupurile de mediu drept „cel mai mare poluator cu plastic” din lume. De asemenea, compania și-a revizuit în decembrie 2024 obiectivul de a folosi 50% materiale reciclabile pentru ambalaje, reducându-și ținta la 35-40% până în 2035.
Donald Trump a anunțat aplicarea unor tarife de 25% pentru importurile americane de oțel și aluminiu, măsură care va intra în vigoare pe 4 martie. Aceste tarife elimină scutirile acordate anterior și urmăresc să stimuleze producția internă de bunuri, însă specialiștii consideră că importatorii vor transfera aceste costuri către consumatori, ducând la creșterea prețurilor.
Impactul tarifelor se va resimți pe întregul lanț de aprovizionare care include și România, dar cele mai afectate vor fi țările mari exportatoare precum Canada, Brazilia și Mexic. Aproximativ un sfert din oțelul folosit în SUA este importat, cu 40% din aceste importuri provenind de la Mexic și Canada.