Furtul de artă de la Muzeul Drents din Assen va fi investigat de o echipă internațională, similară celei utilizate în cazul catastrofei aviatice MH17 din 2014, a anunțat postul RTV Drenthe, citat de News.ro. Aceasta este considerată cea mai avansată metodă de investigare internațională în cazuri penale și presupune colaborarea între echipe de judecători, procurori și ofițeri de poliție din mai multe țări, în acest caz Ţările de Jos și România.
Formarea echipei comune va permite un schimb mai rapid de informaţii şi dovezi între ţări. Echipa formată poate interveni în investigații care au loc în afara propriei ţări. Astfel, în procesul anchetei, membrii echipei din România pot participa la investigațiile din Ţările de Jos şi invers.
Echipele comune de anchetă sunt formate între două sau mai multe ţări şi sunt utilizate pentru investigaţii internaţionale mari şi importante, frecvent alături de ţări din Uniunea Europeană. În fiecare an, se înfiinţează între optzeci şi o sută de asemenea echipe, în special pentru cazuri legate de droguri, spălare de bani şi fraudă.
În cadrul anchetei furtului de la Muzeul Drents, unde s-au furat Coiful de la Coţofeneşti și trei brăţări din aur, poliția a reușit deja să aresteze trei suspecți, dar caută încă un al patrulea. Obiectele furate, care fac parte dintr-o expoziție de 673 de obiecte din România antică, sunt asigurate pentru un total de 5,8 milioane de euro. Cel mai răsunător articol furat, Coiful de aur de la Cotofenesti, este o piesă emblematică pentru România, datând din aproximativ anul 450 î.Hr., asigurat pentru 4,3 milioane de euro.
Conform datelor furnizate de RTV Drenthe, în caz de furt, pierdere sau deteriorare a operelor de artă, statul olandez este responsabil pentru daunele care nu depășesc 9 milioane de euro. În acest caz particular, fiind vorba de daune asigurate la 5,8 milioane de euro, nu este necesară intervenția asigurării Muzeului Drents.